Art. 1 - Se aprobă accesul SC DELGAZ GRID SA pe domeniul public al comunei, cu lucrările necesare in vederea realizării obiectivului de investiții,,Extindere rețea de distributie gaze naturale presiune medie in sat Cogeasca, comuna Lețcani, Str.Alecu Popovici - Aurel Leon și branșament pentru Școala Gimnazială „Isaia Teodorescu” sat Cogeasca”, în beneficiul locuitorilor comunei Lețcani.
Art. 2 - Primarul comunei, viceprimarul comunei, administratorul public, compartimentul urbanism și amenajare teritoriu şi compartimentul financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Leţcani, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 -Secretarul general al comunei va inainta cate un exemplar al prezentei hotarari primarului, viceprimarului, compartimentelor si celorlalte persoane vizate şi Instituţiei Prefectului Judetului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Statutului unității administrativ-teritoriale subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.