Art. 1 Consiliul local Leţcani este de acord, în principiu, cu concesionarea suprafeței de teren de 1000 mp, afIată în domeniul privat al comunei, alcătuit dintr-un lot în suprafață de 1000 mp situat în intravilan PUG Lețcani, Tarlaua T 41, parcela A-1024/1/1/3, având categoria de folosință arabil, identificat cadastral cu nr.65743, cu vecinătățile : la Nord teren domeniul privat , la Vest Drum; la Est teren domeniu public și Sud teren domeniu privat, în scopul realizării de activități economice.
Art. 2 Concesionarea se va face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, conform art.302- 321 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019-Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3 Hotărârea va putea fi pusă în aplicare după obținerea tuturor avizelor și acordurilor prevăzute de lege.
Art.4.Compartimentul pentru administrarea patrimoniului, administratorul public, compartimentul de urbanism și amenajare teritoriu, compartimentul de achiziții publice si compartimentul financiar contabil și ajutoare de stat din cadrul primariei Leţcani, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5. Secretarul general al comunei va comunica o copie a prezentei hotărâri primarului, viceprimarului, administratorului public, compartimentelor şi celorlalte persoane vizate şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, pentru verificarea legalității, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei www.comunaletcani.ro: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Statutului unității administrativ teritoriale- subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.