Art. 1 - Se aprobă acordarea unui ajutor financiar in suma de 2000 lei doamnei Manolachi Gabriela, domiciliată in sat Lețcani, comuna Letcani, jud. Iasi, întrucât în urma izbucnirii unui incendiu în data de 16.05.2025 la locuinţa sa, a suferit pagube materiale însemnate.
Art.2 Primarul, compartimentul de asistență socială și compartimentul financiar contabil din cadrul Primariei Letcani vor aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art. 3 Secretarul general al comunei va inainta cate un exemplar al prezentei hotarari primarului, compartimentelor si celorlalte persoane vizate şi Instituţiei Prefectului Judetului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la aşierul local şi pe site-ul instituţiei: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Statutului unității administrativ-teritoriale, subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.