Art. 1-Se aprobă acordarea unui ajutor financiar de urgență in suma de 2.500 lei doamnei Irimița Nicoleta pentru soacra sa Irimița Maria care a suferit un accident grav fiind imobilizată la pat, necesită tratament medical complex, monitorizare permanentă într-un centru specializat, iar familia nu are suficiente venituri pentru acoperirea costurilor necesare tratamentului.
Art.2 Primarul comunei, compartimentul de asistență socială si compartimentul financiar contabil și ajutoare destat din cadrul Primariei comunei Letcani vor aduce la indeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Secretarul general al comunei va inainta cate un exemplar al prezentei hotarari primarului, solicitantei, compartimentelor si celorlalte persoane vizate şi Instituţiei Prefectului Judetului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la aşierul local şi pe site-ul instituţiei: Monitorul Oficial Local, la secțiuneadedicată Statutului unității administrativ-teritoriale, subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.