Art.1. Se aprobă trecerea in domeniul public al comunei Leţcani, judeţul Iaşi a bunurilor aferente serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, în valoare totală de 1.044.894,64 lei, cuprinse în anexa nr.1- Lista bunurilor de retur – actualizată la data de 30.09.2022, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Bunurile incluse în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre se dau în administrare şi exploatare către SC APAVITAL SA în baza procesului verbal de predare primire semnat de Comuna Leţcani şi SC APAVITAL SA, pe perioada valabilităţii Contractului de Delegare a Gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr.48/2009 încheiat între ARSACIS in calitate de Autoritate Delegantă şi SC APAVITAL SA în calitate de operator.
Art.3 Se aprobă modificarea Anexei nr.1 din Hotărârea consiliului local nr. 45 din 28 aprilie 2022 în sensul inscrierii în Lista bunurilor de retur doar a activelor fixe excluzând serviciile pentru realizarea investiției - proiectare, dirigenție de șantier, plăți avize și alte taxe.
Art.4 Se împuterniceşte domnul primar Turcu Stelian, în calitate de primar al comunei Leţcani, să semneze procesul verbal de predare primire între Comuna Leţcani şi SC APAVITAL SA.
Art.5 Primarul, viceprimarul, administratorul public, structura de urbanism din cadrul primăriei Leţcani, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.6 Secretarul comunei va comunica o copie a prezentei hotărâri primarului, viceprimarului, compartimentelor şi persoanelor vizate, SC APAVITAL SA Iaşi şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Statutului unității administrativ-teritoriale-subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.