PROGRAM DE ACȚIUNI COMUNITARE
Pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale
Domeniu de intervenție | Categorie de beneficiari | Obiectiv specific | Identificarea nevoilor la nivel de comunitate locală | Acțiune/activitate/ Măsuri propuse | Indicatori de rezultat | Instituții implicate | Revizuire/ Termen | Buget alocat |
Socială | Familii aflate în situații de risc | Prevenirea abandonului familial prin înființarea unei cantine sociale | Lipsa hranei și a mijloacelor de existenței | Efectuarea evaluării inițiale(aplicarea instrumentelor de lucru aferente SCI, și a prevederilor legislației naționale) Consiliere socială Informare Oferirea unei mese calde | -Persoane identificate -Porții mâncare oferite -Persoane voluntare | UAT, Compartimentul de asistență socială,
Consiliul comunitar consultativ | Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
| Familii aflate în situații de risc
Copii care se află în risc de separare de familie | Prevenirea separării/ abandonului familial prin înființarea unui centru de zi | Nevoia de sprijin și suport pentru familiile aflate într-o situație de risc
Nevoia de locuri de muncă și sprijin în creșterea copiilor | Consiliere socială Consiliere psihologică Suport educațional | Centru de zi înființat Persoane angajate | UAT
Compartimentul de asistență socială,
ONG-uri |
Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
| Familii cu copii aflați în risc de abandon școlar/copii care au abandonat școala | Prevenirea abandonului școlar prin organizarea unui număr de 10 acțiuni de informare și prevenție | Numărul de copii care au abandonat școala Numărul de copii aflați în risc de abandon școlar | Organizarea de activități de consiliere
Organizarea de activități de tipul ,,Școala părinților”
| X acțiuni organizate
X acțiune organizată | Școli
UAT, Compartimentul de asistență socială,
| Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
| Tineri
| Prevenirea sarcinilor nadorite în special la tinere
| % sarcinilor la minore
| Sesiuni de informare privind planningul familial Grupuri de suport pentru gravide cu accent pe gravidele minore Consiliere/informare și distribuirea de materiale informative |
| Medic de familie
Unități spitalicești | Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
Populația nevaccinată | Procent redus de vaccinare
Necesitatea creșterii acțiunilor de informare și conștientizare a efectuării vaccinurilor în scopul prevenției degradării stării de sănătate a comunității pe grupuri de vârstă populațională | Numărul de persoane nevaccinate Nevoia de a monitoriza starea de sănătate a populației |
Catagrafia cu persoanele nevaccinate Consilierea și mobilizarea persoanelor la acțiunile de vaccinare Acțiuni de informare a populației generale privind necesitatea vaccinării |
| Medic de familie
Asistentul medical Comunitar | Conform calendarului de vaccinare sau în contextual unei unei epidemii sau pandemii |
| |
Persoane vârstnice Persoane aflate în situații de risc | Îmbunătățirea calității vieții prin furnizarea de îngrijire la domiciliu | Numărul de persoane vârstnice care au nevoie de servicii specializate | Acordarea de servicii medicale la domiciliu |
| Medic de familie
Unități spitalicești | Periodic/Ori de câte ori se impune |
| |
4. Infrastructură | Comunitatea locală
| Facilitarea accesului la gospodării prin reabilitarea drumurilor
Îmbunătățirea calității vieții prin racordarea la apa potabilă și gaze naturale | Nevoia de a avea acces la propriile gospodării
Nevoia de a avea acces la apă potabilă | Elaborarea proiectului
Realizarea studiului de fezabilitate
Sub-contractarea constructorului | Proiect elaborate
Studiu de fezabilitate realizat
Contract semnat
|
UAT-ul |
Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
5. Participare socială | Membrii Comunității | Implicarea active la viața comunității prin crearea unei rețele de voluntariat | Nevoia de sprijin și suport pentru persoanele aflate în nevoie | Oferirea de ajutoare materiale Oferirea de medicamente |
| Compartimentul de asistență socială Asistentul medical comunitar | Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
6. Ocupare | Persoanele fără venit
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă | Îmbunătățirea calității vieții prin asigurarea unui venit permanent care să acopere nevoile de bază | Nevoia unui venit permanent | Identificarea unui curs de calificare Consiliere, referire către AJOFM persoanelor apte de muncă în căutarea unui loc de muncă |
Compartimentul de asistență socială, AJOFM |
Periodic/Ori de câte ori se impune |
|
*verificarea se poate realiza prin următoarele documente justificative: registru de evidență a beneficiarilor, Fișa de evaluare-identificarea vulnerabilităților la nivel individual și comunitar, Fișa de evaluare-identificarea priorităților de intervenție în situații de urgență, raport de referire, rapoarte de activitate, documentele existente la procedura de achiziție, registrul voluntarilor organizate la nivel de comunitate locală.