ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 6 din 13.01.2021

                                     Anexă la

 HCL Lipovăț nr. 6 / 2021 

 

PLANUL ANUAL

DE ACŢIUNE AL SERVICIILOR SOCIALE - ANUL 2021

 

Planul anual de acţiune privind serviciile sociale oferit de Compartimentul de Asistență Socială Lipovăț, judeţul Vaslui se elaborează în conformitate cu măsurile şi acţiunile prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul comunei Lipovăț, conform Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, modificată.

 

Planul anual de acţiune privind serviciile sociale poate fi modificat:

- ca urmare a unor modificări intervenite în structura Compartimentului de Asistență Socială;

- ca urmare a modificării sau a apariţiei unor acte legislative.

Din prespectiva funcțională, acordarea serviciilor de asistenţă socială este concepută ca un sistem de acţiuni specifice, care trebuie să asigure realizarea obiectivului său major: asistarea persoanelor care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială.

 

Rolul planificării este de a ajuta instituţia să:

- Își definească obiectivele si orientările;

- Își definescă priorităţile si cele mai potrivite acţiuni pe care le va întreprinde;

- Identifice măsuri concrete de coordonare a activităţilor din cadrul instituţiei;

- Să clarifice resursele pe care le poate folosi şi să identifice ce acţiuni trebuie să întreprindă; 

 

Consideraţii preliminare.

La întocmirea Planului anual de acţiune pentru anul 2021 s-a ţinut cont de scopul Compartimentului de Asistenţă Socială din aparatul de specialitate al primarului şi anume, prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la marginalizarea sau excluziune socială. Instituţia urmăreşte realizarea scopului prin acordarea de beneficii şi servicii sociale.

 

BENEFICII SOCIALE

  1. Venitul minim garantat

 

Plata ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, se efectuează de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui, în baza dosarelor aflate în evidența Compartimentului. La sfârşitul anului 2020 se aflau în plată un număr de 53  dosare având un nr. total de 9beneficiari, pentru care s-a alocat suma de 122.998 lei/anual. 

Se așteaptă o creștere a acestor dosare.

Din fonduri de la bugetul local se plăteşte ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne pentru beneficiarii ajutorului social, suma necesară privind plata acestuia este de 15.400 lei / sezon rece, sumă ce trebuie  prevăzută în bugetul anului 2021.

 

  1. Ajutorele de urgenţă şi ajutoarele de înmormântare.

În anul 2020 a fost necesară suma de  6.500 lei  de la bugetul local pentru plata ajutoarelor de 

urgenţă şi ajutoarele de înmormântare acordate în baza Legii nr.416/2001 precum şi a Hotărârii Consiliului Local Lipovăț. 

Pentru anul 2021 estimăm un necesar de  10.000 lei,  sumă care va fi prevăzută în bugetul anului 2021.

 

3.Ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

Conform O.U.G nr. 70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă din fonduri de la Bugetul de Stat, familiilor şi persoanelor cu venituri reduse. Pentru anul 2020-2021 au fost întocmite 33 dosare. Numărul acestora a scăzut față de perioada anterioară și se estimează că pentru sezonul rece, noiembrie 2021 -martie 2022  numărul dosarelor va rămâne constant, condiționat de prevederile legale (acte de proprietate imobil, venituri etc.).

4. Alocaţia pentru susţinerea familiei.

Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă în baza Legii nr. 227/2010 , modificatăca, ca forma de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, respectiv cu un venit pe membru de familie până la 530 lei, care au în îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani și care urmează cursurile școlare.

Sumele necesare plăţii acestor drepturi se asigură de la Bugetul de Stat prin Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui.

În anul 2020 au fost in plată un număr mediu de 83 dosare.

Estimăm ca la sfârşitul anului 2021 numărul dosarelor să rămână constant.

 

5. Indemnizaţia şi plata asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap grav.

Indemnizaţia şi plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav se acordă conform prevederilor Legii nr.448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile acestei legi, rolul instituţiei noastre este de a monitoriza atribuţiile şi obligaţiile ce le revin asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în vederea ameliorării situaţiei acestora, astfel încât aceştia să primească îngrijire specială la nivelul la care situaţia o cere. Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, din cauza unor afecţiuni fizice, psihice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale. Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsiho-medicale, la un asistent personal.

În cursul anului 2020 un număr de 70 persoane cu handicap grav, au beneficiat de drepturile prevăzute de lege, în urma încadrării in gradul de handicap pe baza certificatelor emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, respectiv Comisia pentru Protecţia Copilului din subordinea Consiliului judeţean Vaslui, dintre care: 13 dosare asistenţi personali şi 57 dosare indemnizaţie. Sumele necesare plăţii acestor drepturi au fost prevăzute în bugetul local.

Se așteaptă o creștere a numărului de dosare iar în bugetul anului 2021 trebuie prevăzute sumele necesare plăţii indemnizației pentru însoţitor şi a asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap grav.

 

6. Protecţia copilului.

În baza Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului sunt propuse divrse măsuri de protecţie, ca de exemplu, plasamentul familial, supraveghere specializată la domiciliul părinţilor, instituţionalizarea sau reintegrarea în familiile naturale ale minorilor care au beneficiat de măsuri de protecţie.

Propunerile sunt înaintate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, care analizează situaţia minorilor şi instituie o măsură de protecţie specială, specifică fiecărui caz în parte. Trimestrial, minorii care se află cu măsură de protecţie specială, respectiv plasament familial, sunt monitorizaţi prin întocmirea unui raport de vizită. Minorii care se află cu măsură de supraveghere specializată sunt monitorizaţi periodic în familiile lor naturale în vederea prevenirii unor viitoare fapte antisociale.

7. Servicii acordate victimelor violenţei în familiile în care se află copii cu risc de abandon şcolar.

Acestea sunt servicii de informare şi consiliere acordate de către angajatul Compartimentului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comunei Lipovăț cu scopul reabilitării şi reintegrării sociale a victimelor în familie precum şi a copiilor aflaţi în situaţie de risc de abandon şcolar.

 

8. Acordarea stimulentului educaţional

Pentru participarea în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, respectiv acordarea tichetelor sociale în valoare de 50 lei fiecărui copil. În anul 2020 au fost un număr de 18 beneficiari şi se apreciază o creştere la numărul beneficiarilor în anul 2021 deoarece s-au modificat criteriile de acordare, dar și valoarea tichetului, de la 50 lei la 100 lei

            9. Distrinuirea laptelui praf pentru nou – născuți

Laptele praf se acordă conform prevederilor Legii nr. 321/2001 privind acordarea gratuită a laptelui praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni. 

În anul 2020 de lapte praf gratuit a beneficiat un număr de 17 de copiii de către DSP Vaslui prin intermediul asistentului medical comunitar. În prezent, nu se mai distribuie lapte praf datorită lipsei fondurilor.

 

            10. Asigurarea activității pe perioada pandemiei

Virusul  SARS - COV2 a schimbat rapid condițiile de viață ale întregii populații. Măsurile adoptate pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19 au contribuit la intensificarea riscurilor preexistente în cazul acestor categorii de persoane vulnerabile: reducerea accesului la servicii educaționale, sociale, medicale, limitarea opțiunilor lucrative ale adulților, creșterea incidenței cazurilor de violență domestică etc.

În acest sens, s-a intervenit prin măsuri financiare pentru susținerea acestor categorii prin apariția unor acte normative :

  • O.U.G. nr. 115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele 

mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora : s-au 88 carduri pentru masă caldă                               septembrie 2020 – iunie 2021

  • O.U.G nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de 

elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora. S-a întocmit documentația pentru 253 de elevi .

  • Programul Operațional de Ajutorare  POAD 2020 prin acordarea de pachete cu ajutoare 

alimentare / pachete cu produse de igienă pentru 485 de beneficiari. Programul continuă și în anul 2021.

11. Măsuri educative

În anul 2020 am supravegheat un număr de 8  persoane condamnate la obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţiiurmând a continua activitatea și în anul 2021.

 

OBIECTIVE

Pentru anul 2021 Primăria comunei Lipovăț prin Compartimentul de Asistenţă Socială îşi propune următoarele obiective:

Obiectiv 1. Crearea unui sistem coerent în ceea ce priveşte activităţile de asistenţă socială în comuna Lipovăț:

actualizarea perioadic a paginii de internet a instituției, www.comuna-lipovat.ro atunci când apar modificări sau noutăți legislative (site-ul a fost actualizat în cursul anului 2020 prin crearea unei interfațe accesibilă persoanelor cu dizabilități);

- înfiinţarea şi actualizarea continuă a unei evidenţe cu date care să cuprindă date privind beneficiarii (date de contact, vârsta, nivel de pregătire şcolară şi profesională, adrese de domiciliu, etc), date privind indemnizaţiile acordate ( ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încalzire, alocaţii de susţinere etc.). cuantumul şi data acordării acestora, precum şi alte informaţii relevante pentru actualizarea acestor evidenţe.

Obiectiv 2. Eficientizarea activităţii privind acordarea prestaţiilor sociale care intră în atribuţiile Compartimentului de Asistenţă Socială.

- Stabilirea sarcinilor;

- Actualizarea procedurilor de lucru;

Obiectiv 3. Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de natură socială, în funcţie de nevoile identificate:

- faccilitarea accesului la servicii sociale, medicale, educație, înlocuirea și obținerea actelor de identitate, educație pentru un stil de viață sănătos ;

- Referirea cazurilor spre instituţii sau organizaţii, furnizarea de servicii sociale sau de altă natură, pentru a asigura continuitatea intervenţiei;

Obiectiv 4. Îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor sociale:

- Asigurarea unor servicii sociale de calitate şi adaptate nevoilor comunităţii, prin calificarea continuă a personalului;

- Evaluarea continuă a personalului şi a nevoilor de formare profesională acestuia;

Obiectiv 5. Promovarea activiţăţilor de asistenţă socială în comunitate:

- Realizarea unor campanii de informare în comunitate despre asistenţa socială şi rolul acesteia în comunitate;

- Realizarea şi distribuirea de materiale informative pe teme de asistenţă socială;

- Responsabilizarea comunităţii cu privire la problematica socială și implicarea comunităţii locale în susţinerea şi dezvoltarea activităţilor derulate (Consiliul Comunitar Consultativ);

Obiectiv 6. Promovarea prevenţiei ca măsură de importanţă majoră în activitatea de asistenţă socială:

- Identificarea persoanelor aflate în situaţii de risc social;

- Informarea şi consilierea persoanelor aflate în situaţii de risc sociale;

- asitentul medical comunitar are atribuția de a mobiliza / anunța și însoți membrii comunității la acțiunile de sănătate publică : campaniile de vaccinare, campaniile de informare, educare și conștientizare din domeniul promovării sănătății, de a explica rolul și scopul acestora;

 

MONITORIZAREA

Monitorizarea Planului anual de acţiune se va face urmărind o serie de indicatori. În funcţie de aceşti indicatori se va constata în ce grad au fost atinse obiectivele pe care le-am stabilit.

Responsabili cu îndeplinirea obiectivelor stabilite în Planul anual de acţiuni sunt autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele aflate în subordinea acestora, în funcţie de atribuţii.

 

INDICATORI

- Prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială;

- Existenţa unei baze de date privind beneficiarii serviciilor de informare şi consiliere;

- Realizarea unui studiu privind situaţia beneficiarilor de servicii sociale.

 

 

Atingerea obiectivelor din Planul de acțiune privind măsurile de asistență socială se realizează conform bugetului de venituri  și cheltuieli  în care sunt cuprinse  investițiile  și sumele alocate  pentru Compartimentul de Asistență Socială  pe anul 2021.