Art.1. - Impozitul pe mijloacele de transport prevăzute la art.470 alin.(5) și alin. (6) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare se indexează în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului 2025, respectiv 1 octombrie 2025 și publicată în Jurnalul Uniunii Europene din 30 septembrie 2025, respectiv: 1 euro = 5,0806 lei și de nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.
Art.2. - Sumele indexate conform art.1 sunt prevăzute în Tabloul cuprinzând impozitele pe mijloacele de transport prevăzute la art.470 alin.(5) și (6) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, anexă la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă și se aplică în anul fiscal 2026.
Art.3. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarului comunei Aita Mare și Compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Aita Mare.