Art.1. Aproba raportul informarii si consultarii publicului inregistrat sub nr.9928/25.10.2024, evidentiat in anexa nr. 1 la prezenta hotarare.
Art.2. Aproba documentatia PUZ( Plan Urbanistic Zonal ) si RLU(Regulamentul local de urbanism aferent) - pentru „ RECONVERSIE FUNCTIONALA DIN ZONA MIXTA (ISP SI UID) IN ZONA DE LOCUINTE SI FUNCTIUNI COMPLEMENTARE (LFC) ”IN COMUNA ALBESTI-”, elaborata de S.C. VELIMAR ARHITECT S.R.L. , Municipiul Sighisoara, str. Anton Pann, nr.18, Jud. Mures, teritoriul reglementat fiind terenul proprietate privată a dlui Stroian Stefan Leone si sotia Stroian Daniela , identificat in C.F. nr. 52273 Albesti, nr. cad. 52273 şi face parte din categoria de folosinţă arabil , situat in intravilan.
Prin P.U.Z se stabilesc reglementări urbanistice după cum urmează:
UTR: LFC -locuinte si functiuni complementare;
Teritoriul studiat ce face obiectul P.U.Z.-ului are o suprafata masurata de 4000,00 mp si va cuprinde zona de locuinte si functiuni complementare.
Pentru construirea in aceasta zona se vor urmari:
• asigurarea accesului auto si pietonal;
• retragerile fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei;
• imbunatatirea nivelului de echipare edilitara, prin executarea racordurilor la reţelele existente;
• proiectarea constructiilor la faza urmatoare cu respectarea indicatorilor urbanistici maximali prevazuti in documentatie;
• abordarea unui stil arhitectural si utilizarea de materiale de constructii care sa se integreze in specificul zonei;
In vederea organizării terenului prin prisma functionalitatii, sunt necesare anumite masuri de promovare a lucrărilor si a operaţiunilor urbanistice:
• respectarea zonei edificabile si a regimului de aliniere recomandat,
• respectarea zonei de circulatie reglementate prin prezenta documentatie.
CARACTERISTICI ALE PARCELELOR:
-Parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate
-Accesul la cladiri va fi situat si dimensionat în asa fel încât sa permita autovehiculelor sa intre si sa iasa fara manevre.
-Accesul existent de la proprietatea vecina se va prelungi si in cadrul parcelei a fost propus un drum cu latime de 9.00 m ca se va lega de drumul propus in P.U.Z.-ul aprobat prin HCL nr. 64/13.10.2022
-Accesele şi pasajele carosabile nu trebuie să fie obstrucţionate prin mobilier urban şi trebuie să fie păstrate libere în permanenţă.
Se interzice orice schimbare a configuratiei parcelarului propus.
Pentru a fi construibilă, o parcelă trebuie să îndeplinească cumulat următoarele condiţii minime de construibilitate pentru construcţii P -P+E+M.
RETRAGERI - ALINIERI:
Amplasarea cladirilor fata aliniament
Cladirile vor respecta retragerea de la aliniamentul existent (fata de limita de la strada cu 5m) caracteristic străzii Crangului.
Distante minime obligatorii fata de limitele laterale si limita posterioara a parcelei
Cladirile se vor retrage fata de limitele de proprietate laterale cu minim 3m. Se va respecta o retragere fata de limita de proprietate posterioara de cel putin 10 m.
Amplasarea constructiilor unele fata de altele, pe aceeasi parcela
Distantele dintre cladirile nealaturate, pe acceasi parcela, trebuie sa fie suficiente pentru a permite intretinerea acestora, accesul pompierilor, accesul mijloacelor de salvare, astfel incat sa nu rezulte nici un inconvenient legat de iluminarea naturala, insorire, salubritate, securitate in caz de seism etc
REGULI CU PRIVIRE LA ECHIPAREA EDILITARA
Clădirile vor fi în mod obligatoriu racordate la toate tipurile de reţele publice tehnico-edilitare existente şi vor avea prevăzute posibilitatea de racordare la viitoarele reţele publice proiectate.
Apa potabila va fi obţinuta prin extinderea retelei localitatii.
Canalizare ape uzate si evacuare ape pluviale: prin extinderea retelei localitatii. Se va asigura în mod special evacuarea rapidă şi captarea apelor meteorice din spaţiile rezervate pietonilor şi din spaţiile mineralizate.
Racordarea burlanelor la canalizarea pluvială este obligatoriu să fie făcută pe sub trotuare, astfel încât să se evite producerea gheţii.
Electrice Cablurile de alimentare cu energie electrică, pentru iluminat public, reţelele de telecomunicaţii şi conductele de gaz se vor realiza subteran.
Orice clădire trebuie să fie prevăzută cu amenajări pentru colectarea deşeurilor menajere în tomberoane/containere. Se vor amplasa platforme gospodăreşti de min. 1 mp/3 apartamente sau 1 mp/locuinţă.
Colectarea deşeurilor menajere se face conform contractului cu firma de salubritate locala.
Extinderile de retele sau maririle de capacitate a retelelor edilitare publice se realizeaza de catre investitori sau beneficiari.
POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI
- PROCENT MAXIM ADMISIBIL DE UTILIZARE A TERENULUI (POT) Procentul de Ocupare a Terenului va fi maxim 30%.
- COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT Coeficientul de Utilizare a Terenului va fi maxim 1.00.
REGIM DE INALTIME
Regim de inaltime maxim: P+E+M, inaltimea maxima la streasina de 8.50 m;
REGULI CU PRIVIRE LA AMPLASAREA DE SPATII VERZI, IMPREJMUIRI SI PARCAJE
Spatii verzi si plantate
Spaţiile verzi şi plantate sunt constituite, în acepţiunea prezentului Regulament, din totalitatea amenajărilor de pe suprafaţa parcelei, ca plantaţii de arbori, arbuşti, plante ornamentale, suprafeţe acoperite cu gazon, grădini de flori, etc.
Realizarea plantaţiilor de arbori se va face la o distanţă care să nu pună în pericol construcţia, sub aspectul stabilităţii.
Imprejmuiri
Împrejmuirile spre stradă vor avea înălţimea de maxim 2,00 metri în totalitate opac după caracterul străzii sau cu un soclu opac de maxim 0,6 m şi o parte transparentă dublată cu gard viu.
Portile imprejmuirilor se vor deschide spre interiorul parcelei.
Gardurile spre limitele separative ale parcelelor vor fi opace cu înălţimi de maxim 2,00 metri.
Nu este permisă executarea spre stradă a împrejmuirilor din prefabricate de beton, din plase metalice sau din tablă, vopsite cu bronz sau culori stridente. Se interzice executarea soclului din beton mozaicat colorat strident cu apareiaj nepotrivit.
Parcaje
Staţionare vehiculelor corespunzatoare utilizarii construcţiilor trebuie sa fie asigurata în interiorul parcelei.
Suprafeţele de staţionare necesare vor fi stabilite cu respectarea prevederilor din H.G. 525/1996 republicata si a normativelor în vigoare.
Este interzisa transformarea spaţiilor verzi în spaţii pentru garaje si parcaje.
ETAPIZAREA REALIZARII INVESTITIILOR
În funcție de interesele beneficiarului se pot realiza una sau ma imulte construcții, în etape diferite:
-întocmirea și aprobarea PUZ
- obținerea autorizațiilor de construire pentru investițiile preconizate
- extinderea rețelelor edilitare în baza unor proiecte de specialitate
-amenajarea acceselor
-realizarea investiției, finalizată prin recepții la terminarea lucrarilor
- întabularea construcției / construcțiilor
CATEGORII DE COSTURI
Toate costurile legate de realizarea investiției vor fi suportate de beneficiar/ proprietar/ investitor.
Art.3. La realizarea lucrarilor in zona se vor respecta prevederile prevazute in PUZ si RLU aprobat si toate conditiile impuse prin avizele eliberate de detinatorii de retele de utilitati publice, care se vor realiza pe cheltuiala beneficiarului.
Art.4. Termenul de valabilitate al prezentei documentatii de urbanism este de 5 ani de la data aprobarii prezentei hotarari;
Conform art.56. din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, alin.(4), “Perioada de valabilitate a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale abilitată să aprobe documentaţia, în conformitate cu gradul de complexitate şi cu prevederile acesteia”.
Conform alin.(5) ”Valabilitatea prevederilor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se extinde de drept pentru acele investiţii care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situaţii:
- dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condiţiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desfiinţare;
- dacă a fost demarată punerea în aplicare a reglementărilor privind circulaţia juridică a terenurilor, stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan sau delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;
- dacă au fost iniţiate obiective de investiţii de modernizare şi/sau dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare.”
Art.5. Prezenta hotarare poate fi contestata potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, la Tribunalul Mures, Sectia Contencios Administrativ;
Art.6. Prezenta hotarare se comunica Institutiei Prefectului – Județul Mureș, Primarului Comunei Albesti, beneficiarului, Compartimentului și persoanei responsabile cu privire la activitatea de amenajare a teritoriului si urbanism , și se aduce la cunoștința publică prin afișare pe site-ul oficial al instituției la adresa www.comunaalbesti.ro .