Art. 1 - Se aprobă actualizarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire a municipiului Beiuș, precum și a faptelor ce constituie contravenții, constatarea și sancționarea acestora, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art. 2 - În cazul nerespectării obligațiilor din cadrul Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire a municipiului Beiuș, precum și a faptelor ce constituie contravenții, constatarea și sancționarea acestora, aprobat la art.1, în termenele notificate de Primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, Primarul poate aproba executarea de către autoritatea administrației publice locale a acțiunilor de curățare și igienizare. Lucrările se efectuează în numele și pe cheltuiala proprietarilor notificați , în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul local, cu condiția constituirii dreptului de creanță și a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificați în condițiile legii.
Art. 3 - Constatarea și sancționarea contravențiilor se va face de către Primarul municipiului Beiuș și de către persoanele împuternicite în acest sens prin Dispoziția primarului.
Art. 4. La data adoptării prezentei Hotărâri, orice alte dispoziții contrare se revocă.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul municipiului Beiuș și aparatul de specialitate al Primarului.
Art. 4 - Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului Judeţul Bihor
- Primarul municipiului Beiuş
- Compartimentul Protecţia Mediului
- Apratul de specialitate al Primarului municipiului Beiuş
- Se aduce la cunoştinţa publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local
Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi "pentru" şi 1 vot "împotrivă" din totalul de 16 consilieri locali în funcţie.