Nr. 30 / 20.02.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind darea în administrare Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț” Brad a unor imobile, proprietatea publică a Municipiului Brad

Inițiator proiect

Florin CAZACU

Primarul municipiului

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 30 din 20.02.2025

privind darea în administrare Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț” Brad a unor imobile, proprietatea publică a Municipiului Brad

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 2 lit. e) și art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 146 din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 867 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind  Codul Civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  4. art.108 lit. a), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. c), art 298 - art. 301 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 37/11052/20.02.2025 și REFERATUL DE APROBARE  nr. 37/11050/20.02.2025 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune darea în administrare  Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț”  Brad a unor imobile, proprietatea publică a Municipiului Brad;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 30/11048/20.02.2025, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 18292/20.02.2025, respectiv al Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 22/11056/20.02.2025 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 17/11058/20.02.2025 al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură; avizul nr. 15/11059/20.02.2025 al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement; avizul nr. 30/11060/20.02.2025 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 22/11062/20.02.2025 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

Luând act de:

   Adresa nr. 285/18.02.2025 a Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț”  Brad, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 17882/18.02.2025;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

întrunit în a 12-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă darea în administrare Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț”  Brad a unor imobile, proprietatea publică a Municipiului Brad, identificate conform  Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. – Predarea imobilelor prevăzut la art. 1 se va face pe bază de proces – verbal de predare – primire de către o comisie desemnată în acest sens prin Dispoziția Primarului Municipiului Brad, în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri.

Art. 3. (1) – Darea în administrare a imobilelor prevăzute la art. 1 se va face în baza unui contract de administrare, conform  Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

   (2) – Darea în administrare a imobilelor prevăzute la art. 1 se va face  pe o durată de 10 (zece) ani, cu posibilitate de prelungire, cu obligația de a se păstra destinația actuală de  ”construcții administrative și social culturale”

Art. 4. - Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brad, domnul Florin Cazacu, să semneze, în numele și pentru Municipiul Brad, contractul de administrare prevăzut la art. 3.

Art. 5.  (1) – Titularul dreptului de administrare va asigura întreținerea corespunzătoare a bunurilor imobile prevăzute la art. 1.

     (2) – Titularul dreptului de administrare va exercita posesia și folosința asupra bunurilor preluate, în condițiile legii.

       (3) - Titularul dreptului de administrare își va înscrie acest drept în cartea funciară.

Art. 6. (1) – Imobilele prevăzute la art. 1 vor fi inventariate anual împreună cu reprezentanții proprietarului.

     (2) - Evidențele contabile ale Municipiului Brad și ale Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț” Brad se modifică cu influențele care decurg din aplicarea prezentei hotărâri.

Art. 7. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad și Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” Brad.

Art. 8. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 9.Prezenta hotărâre se comunică:

                            - Prefectului Judeţului  Hunedoara;

                            - Primarului Municipiului Brad;

                            - Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;

                            - Serviciului  Administrarea Domeniului Public și Privat;

                             -     Grădiniței cu Program Prelungit „Floare de Colț” Brad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Florin OPRIȘA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD,

Carmen-Irina BORA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 20.02.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 20.02.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.02.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 05.03.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 21.02.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu