Locuința nr. 5, parter, din Blocul 105 G, situat în municipiul Brad, strada Adrian Păunescu, nr. 2, judeţul Hunedoara a fost deținută cu chirie de către doamna Tomuș Elena.
Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 28592/17.04.2024, doamna Tomuș Elena a arătat că dorește să predea această locuință, anexând documente care atestă achitarea la zi a utilităților și a chiriei.
Astfel, s-a întocmit Procesul verbal de predare - primire nr. 36453/04.07.2024, locuința devenind vacantă.
Această locuința este compusă dintr-o cameră, un hol și o baie, având o suprafață totală de 11,00 mp.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus repartizarea locuinţei nr. 5, parter, din Blocul 105 G, situat în municipiul Brad, strada Adrian Păunescu, nr. 2, judeţul Hunedoara și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Întrucât în evidențele Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Brad există mai multe cereri depuse pentru repartizarea unei astfel de locuinţe, las la latitudinea Comisiei sociale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Brad să facă propuneri în acest sens.
În susţinerea propunerii mele invoc prevederile Capitolului V Secţiunea 1 şi Secţiunea a 2-a din Noul Cod Civil, republicat cu modificările și completările ulterioare şi ale art. 1 din H. G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ – teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome.