În cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027 se acordă o importanță deosebită abordării urbane, iar perioada de programare reprezintă o oportunitate de analiză a modului în care dezvoltarea urbană de succes poate fi atinsă printr-o abordare integrată.
Recunoscând rolul important al municipiilor ca promotori de dezvoltare, prin Acordul de Parteneriat al CE cu România 2021-2027 se promovează o abordare integrată a dezvoltării urbane pentru a trata într-un mod mai eficace provocările economice, sociale, climatice, demografice și de mediu care afectează zonele urbane.
Accesarea fondurilor disponibile în cadrul obiectivelor specifice selectate pentru susținerea dezvoltării urbane este condiționată de depunerea și selectarea strategiei, conform dispozițiilor Regulamentului CE 1060/2021. Elementul central al dezvoltării urbane durabile îl constituie finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană în baza unor strategii integrate de dezvoltare urbană (SIDU) și reflectă înțelegerea actuală a planificării strategice, concepută ca un proces adaptiv ce implică gestionarea schimbărilor. Este necesar ca aceste strategii să fie elaborate în conformitate cu prevederile art. 28-30 din Regulamentul CE 1060/2021, condiție obligatorie pentru a avea acces la finanțare.
Toate orașele și municipiile din regiune sunt eligibile pentru finanțare în cadrul acestei abordări, beneficiind, în funcție de tipologia de localitate, în cadrul obiectivului specific al PR Vest 2021-2027, fie de o alocare orientativă predeterminată pentru care se lansează apeluri necompetitive, fie de o anvelopă financiară comună, intrând în proces de selecție a proiectelor în sistem competitiv.
În conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1060/2021, investițiile dedicate dezvoltării urbane durabile vor fi fundamentate în baza unor strategii teritoriale integrate elaborate și implementate sub responsabilitatea autorităților sau organismelor teritoriale competente - ex. municipii/orașe, asociații de dezvoltare intercomunitară etc..
Regulamentul (UE) nr.1060/2021 menționează la art. 29 faptul că autoritățile teritoriale competente responsabile - autoritățile publice locale, cu implementarea strategiilor teritoriale integrate sunt implicate în selectarea operațiunilor care vor fi sprijinite prin intermediul programelor relevante. Astfel, autoritățile publice locale responsabile cu implementarea SIDU au în atribuții și selecția strategică a proiectelor/operațiunilor care vor primi finanțare prin PR Vest 2021-2027 și prioritizarea acestora. Pentru proiectele prioritare selectate vor fi elaborate documentații tehnice și vor fi depuse pentru finanțare în cadrul apelurilor de proiecte lansate de autoritatea de management.
Municipiul Brad a realizat și aprobat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Brad 2021 – 2027 prin HCL 168/25.11.2021, având în vedere rolul de a contribui la elaborarea și implementarea strategiilor teritoriale integrate, precum și la selecția și prioritizarea proiectelor din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Brad pentru perioada 2021-2027 finanțabile în cadrul Intervențiilor Regionale ale Programului Regional Vest 2021 – 2027.
În vederea accesării fondurilor europene în cadrul PR Vest 2021-2027, conform solicitării de clarificări în etapa de evaluare tehnică și financiară nr. 2024NOF015699/25.11.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 51641/26.11.2024, Municipiul Brad trebuie să își asume angajarea a cel puțin 10% din alocarea primită în cadrul PR Vest 2021-2027 pentru proiecte complementare în logica SIDU, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 156/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Brad pentru perioada 2021-2027, aprobată prin Hotărârea Consiliului local nr.168/2021, conține un portofoliu de 98 de proiecte care constituie punctul de plecare în selectarea și prioritizarea proiectelor pentru aplicarea mecanismului descris anterior.
Din Lista Generală de proiecte prioritare din SIDU, generate de obiectivele strategiei, au fost selectate și prioritizate proiectele care se încadrează tipologiei de finanțare în cadrul Intervențiilor Regionale ale Programului Regional Vest 2021 – 2027.
Astfel, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 168/2021 astfel:
- Art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 168/2021 se modifică și va avea următorul conținut:
”Art. 1. - Se aprobă Strategia Integrată de Dezvoltare urbană a Municipiului Brad 2021 - 2027, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.
- Hotărârea Consiliului Local nr. 168/2021 se completează cu art. 2 care va avea următorul conținut:
”Art. 2. - Municipiul Brad își asumă angajarea a cel puțin 10% din alocarea primită în cadrul PR Vest 2021-2027 pentru proiecte complementare în logica SIDU, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.
În contextul celor de mai sus am supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile Ghidului Solicitantului Condiții Specifice de accesare a fondurilor din Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 - 2020, aferent cererii de proiecte POCA/661/2/1 (CP13/2019 – less), ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu completările și modificările ulterioare, Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 233 din 26 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, ale art. 120 și art. 121 din Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003, ale art. 3 și art. 4 din Carta Europeană a autonomiei locale adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006, ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (b), lit. (c) și lit. (d), alin. (4) lit. (e), alin. (7) lit. (b) și lit. (c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.