În urma solicitărilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Brad în anul 2026 formulate de către asociaţii/fundaţii/organizaţii fără scop patrimonial, cu personalitate juridică care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Brad, de către cultele religioase române cu personalitate juridică, cluburile sportive de drept privat care desfăşoară activităţi nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public local, Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor, constituită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 48/2021, a analizat cele 8 proiecte depuse, respectând prevederile legale şi principiile de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă.
În urma analizării celor 8 proiecte depuse, Comisia a aprobat un număr de 8 proiecte.
Astfel, Comisia a întocmit fișa de evaluare pentru fiecare proiect în parte, a stabilit criteriile de evaluare, punctajele și a propus, conform Procesului verbal nr. 33967/23.06.2026, acordarea de finanţare nerambursabilă, de la bugetul local al Municipiului Brad, următoarelor persoane juridice:
- Clubul Sportiv ,,Armata - Aurul” Brad 10.000 lei;
- Club Karate Brad 10.000 lei;
- Asociația Sportivă ”Club Șerb Brother Gym” Brad 10.000 lei;
- Parohia Ortodoxă Română Ţărăţel 5.000 lei;
- Parohia Ortodoxă Română Valea Bradului 20.000 lei;
- Parohia Ortodoxă Română Brad II 20.000 lei;
- Parohia Ortodoxă Română Mesteacăn 5.000 lei;
- Asociația Culturală ”Doina Crișului” Brad 30.000 lei.
Din suma totală alocată de 110.000 lei, a fost repartizată suma de 110.000 lei astfel:
- Cultură 30.000 lei;
- Sport 30.000 lei;
- Culte 50.000 lei.
La acest proiect se ataşează, în copie, anunţul de participare la selecţia publică de proiecte de interes public local pentru acordarea de finanţare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2026, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 92/20.05.2026, partea a VI - a, pe site-ul Primăriei Municipiului Brad, precum şi în publicaţiile de interes local: Bursa și Accent Media.
În contextul celor de mai sus, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea acordării, în anul 2026, de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Brad persoanelor fizice autorizate / atestate, asociaţiilor / fundaţiilor / organizaţiilor fără scop patrimonial cu personalitate juridică care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Brad, cultelor religioase române cu personalitate juridică, cluburilor sportive de drept privat care desfăşoară activităţi nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public local și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 2 lit. c, art. 4 lit. c, lit. f, lit. g, art. 5, art. 6, art. 10-13, art. 15-17, art. 20 și următoarele din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 alin. 3 și art. 4 din O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. 2, art. 5, art.14 și art.15 din Anexa la H.G. nr. 1470/2002 de aprobarea a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001, ale art. 4 și art. 7 din Legea nr. 186/2003 privind susținerea culturii scrise, republicată, ale art. 2 alin5 și art. 2 indice 1, art. 4, art. 6 și art. 9-17 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. 2 și art. 2 din H.G. nr. 1273/2005 pentru aprobarea Programului naţional „Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale comunităţii", ale art. 1- 6 din Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 664/2008 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive, ale cap. III - cap. V din Anexa la H.G. nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 și art. 81 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.1 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, ale art. 31 și art. 326 din Legea nr. 286/2009 – Noul Cod Penal, cu modificările și completările ulterioare, ale O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, precum și ale art. 87 alin. 1 alin. 2 și alin. 5, art. 129 alin. 7 lit. d, lit. f și lit. s, alin. 8 lit. a, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.