Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ”autorizaţia de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază şi a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii […]”.
Conform prevederilor art. 17 alin. 1^6, ”prin excepţie de la prevederile alin. (1), la solicitarea justificată a beneficiarilor, autorizaţiile de construire se emit în regim de urgenţă în termen de până la 7 zile lucrătoare, cu perceperea unei taxe pentru emiterea de urgenţă. Organizarea emiterii în regim de urgenţă, precum şi cuantumul taxei de urgenţă se stabilesc în baza unui regulament propriu aprobat prin hotărâre a consiliului local […]”.
Astfel a fost întocmit Regulamentul care asigură un cadru unitar al emiterii autorizațiilor de construire, în regim de urgență, la solicitarea justificată a beneficiarilor, în termen de până la 7 zile lucrătoare, calculate de la data depunerii cererii pentru emiterea autorizației de construire.
Se supun prezentului regulament cererile de emitere a autorizațiilor de construire pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în corelare cu actele normative în vigoare.
Taxa pentru emiterea autorizației de construire în regim de urgență este suplimentară taxelor pentru eliberarea autorizațiilor de construire în regim normal și se aplică numai în cazul în care persoanele fizice și juridice solicită în mod justificat eliberarea autorizației de construire în regim de urgență.
Precizez că această taxă este prevăzută în Anexa nr. 8 la Hotărârea Consiliului Local nr. 191/2021, fiind în cuantum de 20 de lei pentru persoane fizice și 40 de lei pentru persoane juridice.
Autorizaţia de construire se emite, în regim de urgență, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii impuse prin prezentul regulament:
a) - solicitarea beneficiarului, persoană fizică sau persoană juridică, de eliberare a autorizației de construire este justificată;
b) - taxa suplimentară pentru emitere în regim de urgență și taxa pentru eliberarea autorizației de construire este achitată în momentul înregistrării cererii;
c) - documentația este completă, respectiv îndeplinește toate cerințele și condițiile prevăzute de lege.
Excepție de la prezentele prevederi fac acele autorizații de construire pentru care se prevăd alte condiții de emitere, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 16 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele pentru “lucrări de intervenții în primă urgență”, obligatorii în caz de pericol public, avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional și pentru care autorizația se emite de către autoritatea administrației publice competente, în regim de urgență, fără perceperea taxelor suplimentare.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Regulamentului privind emiterea în regim de urgență a autorizațiilor de construire și-l supun plenului Consiliului Local al Municipiului Brad spre dezbatere în forma prezentată.
Invoc în susţinerea prezentului proiect de hotărâre prevederile art. 7 alin. 1^6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Secţiunii a 3 – a din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 129 alin. 2 lit. d, alin. 7 lit. n și lit. s din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.