Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 194 / 18.11.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 196/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciului social furnizat în comunitate “CANTINA DE AJUTOR SOCIAL” Brad

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Juridic

Raport Direcția de Asistență Socială Brad-Serviciul de Asistență Socială

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 194 din 18.11.2022

pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 196/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciului social furnizat
în comunitate “CANTINA DE AJUTOR SOCIAL” Brad

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 1 şi art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2015  pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor - cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
  2. Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale;
  3. art. 129 alin. 7 lit. a din O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată; 

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 194/11508/18.11.2022 și REFERATUL DE APROBARE  nr. 194/11506/18.11.2022 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 196/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciului social furnizat în comunitate  “CANTINA DE AJUTOR SOCIAL"  Brad;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 191/11509/18.11.2022, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 56528/18.11.2022, respectiv al Direcției de Asistență Socială Brad - Serviciul de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 148/11544/23.11.2022 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 100/11546/23.11.2022 al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement și avizul nr. 191/11547/23.11.2022 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. –  Art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 196/2022  se modifică și va avea următorul conținut:

     Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului social furnizat în comunitate “CANTINA DE AJUTOR SOCIAL"  Brad, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă prevederile H.C.L. nr. 63/2006.

Art. III. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. IV. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcția de Asistență Socială Brad -  Serviciul de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad. 

Art. V. -  Prezenta hotărâre se comunică: 

                                        - Prefectului   Judeţului  Hunedoara;

                                        - Primarului Municipiului Brad;

                                    - Direcției de Asistenţă Socială Brad - Serviciul de Asistență Socială.                                      

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Raport Direcția de Asistență Socială Brad-Serviciul de Asistență Socială
    Raport Direcția de Asistență Socială Brad-Serviciul de Asistență Socială
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2006 s-a aprobat Regulamentul privind acordarea mesei la Cantina de Ajutor Social Brad - înființată prin H.C.L. nr. 78/2005, iar prin  Hotărârea Consiliului Local nr. 196/2021 s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului social furnizat în comunitate “CANTINA DE AJUTOR SOCIAL” Brad. 

Urmare modificărilor legislative în domeniu intervenite pe parcursul anilor, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus abrogarea Hotărârii Consiliului Local nr. 63/2006 și modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 196/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social furnizat în comunitate ,,CANTINA DE AJUTOR SOCIAL” Brad.

Astfel la art. 6 alin.  2 din Regulament se va introduce o nouă literă  c care va avea următorul conținut:

Art. 6 alin. 2 lit. c ,,Modalitatea concretă de acordare și redistribuire a porțiilor este după cum urmează:  

c1) - Se acordă o porție pentru fiecare solicitare, fără a depăși numărul de 50 porții (în medie) ce pot fi acordate, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Cantinei de ajutor social 

c2) -   Se acordă o porție în plus pentru familiile cu cel mai mare număr de copii iar apoi câte o porție în ordinea descrescătoare a numărului de copii, până la epuizarea numărului de porții disponibile

c3) - În cazul în care se ajunge la același număr de copii și mai ramân porții disponibile, se calculează venitul net/membru de familie și se acordă celor cu venitul cel mai mic, având prioritate familiile monoparentale

c4) - În cazul în care se ajunge la același venit/membru de familie și mai ramân porții disponibile, se consideră priorități cazurile care reprezintă situații medico - sociale deosebite, în conformitate cu actele medicale doveditoare depuse la dosar.    

c5) - Dacă si în această situație mai ramân porții disponibile ce nu s-au acordat în etapele anterioare, acestea se vor acorda familiei care are în întreținere copii de vârstă mai mare care au nevoie pentru o creștere armonioasă de un necesar caloric mai ridicat 

c6) - O porție rămasă disponibilă pentru luna în curs ca urmare a încetării dreptului pentru o persoană beneficiară se poate redistribui alteia care are o cerere de acordare “

Ca urmare a introducerii acestei litere se impune și modificarea art. 6 alin. 2 lit. a astfel:

„Art.6 alin. 2 lit. a  Condițiile de accesare a serviciilor:

a) Acte necesare,  după caz: […] ,,Dispoziția Primarului Municipiului Brad de stabilire a porțiilor de masă la Cantina de Ajutor Social Brad întocmită cu respectarea prevederilor art.6 alin.2 lit.c din prezentul  Regulament“. 

În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 1 şi art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2015  pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor - cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, ale Ordinului nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, ale art. 129 alin. 7 lit. a din O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Rezultate voturi