Nr. 94 / 26.11.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind desemnarea reprezentantului de drept al membrului Asociat – UAT Comuna CHISCANI prin Consiliul Local al Comunei CHISCANI, in Adunarea Generala a ADI ”ECO DUNAREA” Braila si acordarea unui mandat special pentru a vota in Adunarea Generala anumite proiecte de hotarari

Inițiator proiect

Busuioc-Costică COJEA

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Brăila

Consiliul local al comunei Chiscani

Comuna Chiscani

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 94 din 2020

privind desemnarea reprezentantului de drept al membrului Asociat – UAT Comuna CHISCANI prin Consiliul Local al Comunei CHISCANI, in Adunarea Generala a ADI ”ECO DUNAREA” Braila si acordarea unui mandat special pentru a vota in Adunarea Generala anumite proiecte de hotarari

Consiliul Local al Comunei CHISCANI,

intrunit in sedinţa ordinară la data de  26.11.2020;

 

Având in vedere:

-        Adresa nr. 618 din 26.10.2020 a ADI ”ECO DUNAREA” Braila privind necesitatea desemnarii reprezentantului de drept al UAT Comuna Chiscani in Adunarea Genarala a Asociatiei si acordarii unui mandat special pentru a vota anumite propuneri de hotarari;

-        Incheierea nr.1164/13.10.2020 data de Judecatoria Braila in Dosarul nr.15138/196/2020 privind validarea in functia de Primar al Comunei CHISCANI a domnului COSTICĂ BUSUIOC COJEA;

-        Procesul verbal al ședinței privind ceremonia de constituire a  Consiliului Local al Comunei CHISCANI nr.12112 din 21.10.2020 privind constituirea Consiliului Local al Comunei CHISCANI, in urma alegerilor locale din data de 27.09.2020;

-        Ordinul Prefectului nr.423/22.10.2020 privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a Consiliului Local al Comunei Chiscani din județul Brăila.

-        Prevederile art. 13, art.14 si ale art.16 din Statutul Asociatiei;

-         Prevederile art. 6, alin. 3) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitatilor – republicata;

-        Prevederile art. 10 alin. (5) din Legea 51/2006 privind serviciile de utilitati publice - republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

-        Referatul de aprobare al primarului nr .13152/2020

-        Raportul de specialitate al secretarului general al comunei

-        Avizul comisiei de specialitate nr.2 din cadrul  Consiliului Local al comunei Chiscani ;

In temeiul prevederilor art. 129, alin.(1), art. 139, alin.(1), art. 154, alin.(1) si art. 196 alin.(1) lit a) din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 - privind codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;

 

                                                                                                                               HOTARASTE :

Art.1      Se desemneaza, ca reprezentant de drept al UAT Comuna CHISCANI in Adunarea Generala a ADI “ECO DUNAREA” Braila, domnul COSTICA BUSUIOC COJEA, nascut la data  de 28.04.1969, in comuna Racovița, județ Brăila, domiciliat in sat Chiscani(com.Chiscani),jud.Brăila posesor al C.I. seria XR, nr. 399527, eliberata de SPCLEP Brăila la data de 14.12.2011, CNP 1690428092238, in  calitate de Primar.

Art.2      Se acorda mandat special domnului COSTICĂ BUSUIOC COJEApe durata exercitarii functiei de Primar, sa voteze in Adunarea Generala a ADI ”ECO DUNAREA” Braila :

a)      primirea de noi membri in Asociatie precum si a retragerii si excluderii unor membri din Asociatie;

b)      dizolvarea si lichidarea Asociatiei, precum si stabilirea destinatiei bunurilor ramase dupa lichidare; 

c)      aprobarea si modificarea, dupa caz, a strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de utilităţi publice existente, precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme, inclusiv cu consultarea operatorilor;

d)      aprobarea si modificarea, dupa caz, a documentaţiei de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit şi anexele obligatorii la acestea - în cazul gestiunii delegate;

e)      aprobarea modificării contractelor de delegare a gestiunii;

f)       aprobarea si modificarea, dupa caz, a regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor şi a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilităţi publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru şi a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate şi aprobate de autorităţile de reglementare competente; 

g)      stabilirea şi aprobarea anuală a taxelor pentru finanţarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, în situaţiile prevăzute de legile speciale;

h)      aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării preţurilor şi tarifelor, după caz, în condiţiile legii speciale, cu respectarea normelor metodologice/procedurilor elaborate şi aprobate de autorităţile de reglementare competente;

i)       să refuze, în condiţii justificate, aprobarea preţurilor şi tarifelor propuse de operator

j)       delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice, respectiv operarea, administrarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente, pentru toate sau numai pentru o parte dintre activităţile componente ale serviciului de salubritate, pe baza analizei tehnico-economice şi de eficienţă a costurilor de operare, din studiul de oportunitate. 

k)      Contractul/Contractele de Delegare cu operatorii, in numele si pe seama unitatilor administrativ teritoriale membre implicate care vor avea impreuna calitatea de delegatar, astfel cum este prevăzut de art. 29 alin.7 din Legea nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.3      Prezenta Hotarare va fi dusa la indeplinire de catre domnul Primar al Comunei CHISCANI

Art.4      La data prezentei inceteaza aplicabilitatea prevederilor Hotararilor Consiliului Local Comuna CHISCANI nr 36/08.07.2016 si nr 58/30.09.2016

Art.5      Prezenta hotarare va fi adusa la cunostinţa publica si celor interesaţi, prin grija secretarului Comunei CHISCANI si va fi comunicata, in termen de 3 (trei) zile lucratoare de la adoptare, ADI ”ECO DUNAREA” Braila.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Geanina POSPAI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CHISCANI,

Marcela ENACHE