REFERAT DE MOTIVARE SI APROBARE
Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. 12 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (cu modificările şi completările ulterioare): “în lunile aprilie, iunie şi octombrie, pentru trimestrul expirat şi cel mai târziu în decembrie, pentru trimestrul IV, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului, să nu înregistreze plăţi restante, iar diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anului anterior utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de-o parte şi suma plăţilor efectuate şi plăţile restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”
Conform raportului contabil, rezultă faptul că execuţia bugetului local constă în veniturile la sfarsitul trimestrul I/2023 în sumă aprobata de 15.828.400 lei si realizat 9.145.212 lei, iar cheltuieli la sfarsitul trimestrului I/2023 în sumă aprobata de 15.828.400 lei si plati efectuate in suma de 7.194.234 lei. Excedent in suma de 1.950.978 lei la sfarsitul perioadei, respectiv 31.03.2023.
Proiectul execuţiei bugetului local de venituri şi cheltuieli a Consiliului Local Clinceni pe trimestul I aferent anului financiar 2023 a fost întocmit de către inspectorul contabil cu atribuţii şi pregătire calificată în domeniu, fiind în conformitate cu normativele în vigoare şi aprobările D.G.F.P. Ilfov.
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (cu modificările şi completările ulterioare) prevede obligativitatea aprobării execuţiei bugetului local de venituri şi cheltuieli a Consiliului Local Clinceni pe trimestul I aferent anului financiar 2023, drept pentru care nu a fost cazul ca autoritatea publică locală a se consulta cu opinia publică a localităţii.
Faţă de cele prezentate mai sus, iniţiez proiectul privind adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local Clinceni care să reglementeze aprobarea execuţiei bugetului local de venituri şi cheltuieli a Consiliului Local Clinceni pe trimestrul I aferent anului financiar 2023, conform anexelor ce fac parte integrantă din hotărâre.
PRIMAR
BUDEANU ADRIAN