Art.1. – Se aprobă darea în administrare, în favoarea Clubului Sportiv Municipal Deva, a construcțiilor administrative și social culturale edificate pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 80811, cu nr. cadastrale 80811-C1, nr. 80811-C2 și nr. 80811-C3, situat în municipiul Deva, Strada Stadion, județul Hunedoara, precum și a bunurilor realizate în cadrul investiției „Modernizare pistă de atletism la stadionul municipal Cetate Deva” amplasată pe Strada Stadion, municipiul Deva, proprietate a municipiului Deva, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – (1) Predarea-primirea bunurilor prevăzute la art.1 se va realiza pe bază de proces-verbal, în termen de 5 zile de la adoptarea prezentei hotărâri.
(2) Primarul municipiului Deva este împuternicit să semneze procesul-verbal de predare-primire.
(3) Direcția Economică va opera actualizarea evidențelor financiar-contabile.
(4) Clubul Sportiv Municipal Deva va întreprinde demersurile necesare pentru înscrierea dreptului de administrare în cartea funciară, potrivit legislației în vigoare, pe baza documentației puse la dispoziție de Municipiul Deva.
Art.3 – (1) Se aprobă Contractul privind darea în administrare, conform Anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Primarul municipiului Deva este împuternicit să semneze contractul de administrare.
Art.4. – Exercitarea dreptului de administrare, obligațiile administratorului și sancțiunile aplicabile sunt cele prevăzute de art.300 din Codul administrativ și de clauzele contractului de administrare.
Art.5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Art.6. - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește Direcția economică, Direcția tehnică și Clubul Sportiv Municipal Deva.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică :
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției economice;
- Direcției tehnice;
- Clubului Sportiv Municipal Deva.