Nr. 116 / 28.04.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, a terenului în suprafață de 561 mp, situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, Aleea Baladei nr. 2, având NC 69935, Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan - W. Mărăcineanu”

Inițiator proiect

Daniel-Olimpiu CÎRJAN

Viceprimar

Hotărâre

România

România

Județul Mehedinți

Consiliul Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin

Municipiul Drobeta-Turnu Severin

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 116 din 28.04.2023

privind darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, a terenului în suprafață de 561 mp, situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, Aleea Baladei nr. 2, având NC 69935, Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan - W. Mărăcineanu”

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare întocmit de Viceprimarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, domnul Daniel Cîrjan, inițiatorul proiectului de hotărâre înregistrat sub nr. 145 / 30.03.2023;

b) raportul de specialitate întocmit la nivelul Direcției Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, înregistrat sub nr. 11739/27.03.2023 referitor la necesitatea și oportunitatea adoptării prezentei hotărâri;

c) adresa nr. 20388/03.07.2019 emisă de către Episcopia Severinului și Strehaiei Protoieria Drobeta Turnu Severin-Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu”;

d) certificatul de Înregistrare Fiscală seria A nr. 0573897 al Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu”;

e) HCL nr. 131/31.05.2011 privind aprobarea dării în administrarea Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu” a clădirii bisericii situată în Cimitirul Sfântul Ștefan, cu terenul aferent;

f) dispozițiile art. 874, alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;

g) dispozițiile art. 8 alin. 1, respectiv art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor;

h) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin;

În conformitate cu prevederile art. 84, art. 108, lit. (d), art. 129 alin. 1, alin. 2 lit.(c), alin. 6 lit. (a) și ale art. 349-353 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului drobeta-turnu severin

întrunit în a 16-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 Se aprobă darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, a terenului în suprafață de 561 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, Aleea Baladei nr. 2, înscris in CF Drobeta Turnu Severin 69935, având NC 69935 Parohiei  „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu”, cu o valoare de inventar de 112990 lei. 

Art. 2 Se aprobă Contractul Cadru de comodat conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;

Art. 3 Predarea - primirea terenului nominalizat la art. 1 se va face pe bază de proces – verbal (conform formularului anexă la contract) în termen de 30 zile de la data adoptării prezentei hotărâri;

Art.4 Darea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 561 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, Aleea Baladei nr. 2, înscris in CF Drobeta Turnu Severin 69935, având NC 69935 are drept scop asigurarea condițiilor normale desfășurării activităților specifice bisericii Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu”, în beneficiul cetățenilor creștini ortodocși (slujbe religioase, procesiuni și alte manifestări de acest gen), amplasată în perimetrul respectiv. 

Art. 5 Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu” va răspunde de paza și integritatea bunului imobil teren, având obligația să-l utilizeze în limitele realizării scopului pentru care îi este atribuit în folosință gratuită.

Art. 6 În acest sens Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu” are în principal următoarele obligații: să predea terenul liber de sarcini la data expirării termenului pentru care a fost atribuit în folosință în situația în care consideră că prelungirea termenului nu mai este oportună,  să utilizeze cu diligență terenul atribuit ca un bun proprietar, să obțină autorizațiile și avizele legale necesare și să permită reprezentanților proprietarului efectuarea oricăror verificări legate de utilizarea bunului imobil.

Art. 7 Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu” va suporta toate costurile de întreținere și de utilizare a terenului atribuit în folosință gratuită, potrivit destinației sale.

Art. 8 Angajarea răspunderii Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan – W. Mărăcineanu” pentru eventualele prejudicii cauzate proprietarului bunului imobil atribuit în folosință gratuită, se va realiza în conformitate cu dispozițiile art. 1350, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Art. 9  Se împuternicește Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, domnul Marius Vasile Screciu, să semneze contractul de comodat prevăzut în Anexa 1 la prezenta hotărâre.

Art. 10  Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției Patrimoniu și Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Art. 11 Hotărârea se transmite Instituției Prefectului - Județul Mehedinți, se comunică Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, direcțiilor menționate cu ducerea la îndeplinire și se publică pe site-ul instituției www.primariadrobeta.ro.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Nicușor GIURCĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN,

Mirela-Onuța PĂSAT

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 116 / 28.04.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 12
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 23
2 Numărul consilierilor locali în funcție 23
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 22
4 Numărul voturilor „PENTRU” 22
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 116 / 28.04.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.04.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.05.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 03.05.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu