Art. 1 - Se aprobă valorile activelor fixe aflate în domeniul public al Municipiului Drobeta Turnu Severin, terenuri cu amenajări, terenuri, construcții, instalații, rezultate în urma acțiunii de reevaluare a acestora, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Rezultatul reevaluării activelor fixe aflate în domeniul public al Municipiului Drobeta Turnu Severin, nominalizate la art.1, vor fi înregistrate în evidența contabilă a Municipiului Drobeta Turnu Severin de către Direcția Economică conform dispozițiilor legale în materie.
Art. 3 - Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției Economice respectiv Direcției Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se transmite Instituției Prefectului Județul Mehedinți, se comunică Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin și direcțiilor nominalizate cu ducerea la îndeplinire și se publică pe site-ul instituției www.primăriadrobeta.ro