Art. 1. Începând cu data de 01.04.2025 se aprobă înființarea Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin ca instituție publică – așezământ cultural - instituție de spectacole și concerte (de repertoriu), cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin, finanțată din subvenții acordate de Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin și din venituri proprii și/sau atrase, după caz.
Art. 2. Sediul social al Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin este în Municipiul Drobeta Turnu Severin, Salonul Expozițional din Parcul Pădurea Crihala.
Art. 3. Se aprobă Organigrama și Statul de funcții ale Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin, conform anexelor 1 și 2, care sunt parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin va numi prin dispoziție o persoană care să asigure interimatul managementului instituției nou înființate, în condițiile legii.
Art. 5. (1) Personalul Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin va fi format, la constituirea instituției, din 17 posturi, din care 1 post de conducere - manager și 16 posturi în regim contractual, conform Organigramei și Statului de funcții;
(2) Personalul instituției nou înființate, angajat cu contract individual de muncă, va fi preluat din cadrul personalului Palatului Culturii Teodor Costescu Drobeta Turnu Severin prin transfer, în condițiile legii, conform organigramei și statului de funcții aprobate prin prezenta hotarâre, precum și prin recrutarea de personal nou de pe piața liberă a forței de muncă, după caz.
Art. 6. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare a Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin, conform anexei 3, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7. Patrimoniul Ansamblului Folcloric „Izvorașul”- Drobeta Turnu Severin se constituie din bunuri mobile și imobile preluate de la Palatul Culturii Teodor Costescu Drobeta Turnu Severin, conform procesului-verbal de predare primire ce va fi semnat ulterior între cele două instituții, după cum urmează: Salonul Expozițional și Scena de spectacole din Parcul Pădurea Crihala din Municipiul Drobeta Turnu Severin, costume populare, mobilier, două laptopuri și o imprimantă.
Art. 8. Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine Ansamblului Folcloric „Izvorașul”- Drobeta Turnu Severin , Palatului Culturii Teodor Costescu Drobeta Turnu Severin, Direcției Economice și Biroului resurse Umane din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Art. 9. Hotărârea se transmite Instituției Prefectului – Județul Mehedinți, Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin și se comunică Palatului Culturii „Teodor Costescu”.
Hotărârea Consiliului Local
HOTĂRÂRE
privind înființarea Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin, aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare pentru această instituție
Stare
Hotărâre
adoptată
Hotărâre
România
Județul Mehedinți
Consiliul Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin
HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 67 din 27.03.2025
privind înființarea Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin, aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare pentru această instituție
Ținând cont de:
- referatul de aprobare a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, prin care se argumentează înfiiințarea Ansamblului Folcloric „Izvorașul” - Drobeta Turnu Severin ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin
- raportul de specialitate al Directiei resurse umane-administrativ ;
- Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin;
- O.G. nr. 21 /2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificarile și completările ulterioare;
- Ordonanța Ministerului Culturii nr.118/2006 privind înfiintarea, organizarea și desfășurarea activității așezamintelor culturale;
- O.U.G. nr.189/2008 privind managementul institutiilor publice de cultura, cu modificarile și completarile ulterioare;
- Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr.2193/2004 pentru pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a aşezămintelor culturale;
- OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările a) ulterioare;
- Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
- Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 232-233 și art. 867-870 din Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de:
În conformitate cu prevederile art. 129, alin 3 lit (c) și (e) , art. 139 alin, 1 și art. 196 alin. 1 lit (a) și art. 407 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului drobeta-turnu severin
întrunit în a 5-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Gheorghe VERDEȘ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN,
Mirela-Onuța PĂSAT
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 67 / 27.03.2025 |
|||
|---|---|---|---|
| PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ | Vot prin ridicarea mâinii individual | ||
| HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL | |||
| 0 | Hotărâre care se adoptă cu votul: majorității simple a consilierilor locali prezenți |
Voturi necesare | 10 |
| 1 | Numărul consilierilor locali, potrivit legii | 21 | |
| 2 | Numărul consilierilor locali în funcție | 20 | |
| 3 | Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii | 18 | |
| 4 | Numărul voturilor „PENTRU” | 18 | |
| 5 | Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” | Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. | 0 |
| 6 | Numărul voturilor „ABȚINERE” | 0 | |
| 7 | Numărul consilierilor locali care absentează motivat | 2 | |
| 8 | Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat | 0 | |
| 9 | Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot | 0 | |
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 67 / 27.03.2025 |
||
|---|---|---|
| Nr. crt. |
OPERAȚIUNI EFECTUATE | Data |
| 0 | 1 | 2 |
| 1 | Adoptarea hotărârii | 27.03.2025 |
| 2 | Comunicarea către primar | |
| 3 | Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii | 09.04.2025 |
| 4 | Comunicarea către prefectul județului | 28.03.2025 |
| 5 | Comunicarea către persoanele cărora li se adresează | |
| 6 | Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu | |