Art. 1 Se aprobă modificarea prin act adițional a art. 1 din contractul de administrare nr. 17021/05.05.2023, încheiat în conformitate cu dispozițiile HCL nr. 126/28.04.2023, în sensul radierii punctului 4 referitor la Piața Schela, dispusă pe un teren în suprafață de 156 mp, situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, str. Calea Timișoarei, nr. 161, celelalte clauze ale contractului de administrare rămânând nemodificate.
Art. 2 Se aprobă modelul de act adițional conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 3 Predarea – primirea de către SC PIEȚE ȘI TÂRGURI DROBETA SRL către Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Direcția Patrimoniu a bunului imobil se va face pe bază de proces-verbal în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, dată la care încetează administrarea pentru Piața Schela.
Art. 4 Se împuternicește Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, domnul Marius Vasile Screciu, să semneze actul adițional prevăzut în Anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art. 5 Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției Patrimoniu și Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Art. 6 Hotărârea se transmite Instituției Prefectului - Județul Mehedinți, se comunică Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, direcțiilor menționate cu ducerea la îndeplinire și se publică pe site-ul instituției www.primariadrobeta.ro.