Art.1 - Se aprobă casarea unor obiecte de inventar în valoare de 146.150,05 lei, conform Anexei nr.1 și mijloace fixe în valoare de 201.179,53 lei, conform Anexei nr. 2, cuprinse în evidența contabilă a UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin în urma inventarierii patrimoniului la 30.12.2022 și a unor mijloace fixe în valoare de 249,76 lei, date în administrare la Societatea SECOM S.A., conform Anexei nr. 3, precum și scoaterea din funcțiune și valorificarea acestora.
Art.2 - Procedura privind casarea și valorificarea acestora va fi dusă la îndeplinire de comisia de casare din cadrul UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin.
Art. 3- Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine Direcției Economice prin Serviciul buget - finanțe, Direcției de impozite și taxe locale, Direcției Patrimoniu, Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, Serviciului Coordonare activități gospodărie, din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin și Societății SECOM S.A .
Art. 4 - Hotărârea se transmite Instituției Prefectului – Județul Mehedinți, Primarului municipiului Drobeta -Turnu Severin, se comunică direcțiilor și serviciilor menționate cu ducerea la îndeplinire și se va publica pe site-ul Primăriei www.primariadrobeta.ro.