Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 185 / 17.06.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind modificarea HCL nr. 301/30.10.2023 a proiectului ,,Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 3

  • Comisia 5

Forma inițiatorului

România

România

Județul Mehedinți

Consiliul Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin

Municipiul Drobeta-Turnu Severin

Proiect de hotărâre

Nr. 185 din 17.06.2024

privind modificarea HCL nr. 301/30.10.2023 a proiectului ,,Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Prevederile Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene prin Programul Operțional Regional 2021-2027, Prioritatea 3 - Eficienţa energetică și infrastructura verde; Obiectiv specific 2.1 - Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; Operaţiunea A - Investiții în clădirile publice în vederea asigurării/creșterii eficienței energetice și măsuri pentru utilizarea unor surse regenerabile de energie; Apel de proiecte nr. PR SV/1/3/2.1/2022.

Prevederile Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România actualizată;


 


Ținând cont de:

Solicitarea de clarificare nr. 24017319/12.06.2024;

HCL Nr. 301/30.10.2023.

Luând act de:

  • Raportul de specialitate întocmit de către Serviciul Dezvoltare Locală și Managementul Proiectelor privind modificarea HCL nr. 301/30.10.2023 a proiectului ”Reabilitare  Școala Gimnazială Nr. 15”;
  • Referatul de aprobare privind modificarea HCL nr. 301/30.10.2023 a proiectului ”Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15’’;
  • Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

         În conformitate cu art.84, art. 129, alin.(1) și alin. (2), lit. b, alin. (4), lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului drobeta-turnu severin

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se  modifică Art. 2. din HCL 301/ 30.10.2023, în sensul că: ,,Se aprobă valoarea totală a proiectului în sumă de 5.013.963.74 Lei, fără TVA, respectiv 5.959.855.34 Lei, cu TVA’’.

Art. 2 - Se modifică Art. 3.din HCL NR. 301/30.10.2023, în sensul că:,,Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin, (reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului), cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 100.279,27 lei fără TVA, respectiv 119.197,11 lei cu TVA reprezentând cofinanțarea proiectului ,, Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15’’.

Art. 3 - . Celelalte prevederi ale HCL nr. 301/30.10.2023 rămân neschimbate.

Art. 4 - Prevederile HCLnr. 389/15.12.2023 își încetează aplicabilitatea.

Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică de către Secretarul General al Municipiului Drobeta Turnu Severin Instituției Prefectului - Județul Mehedinți și Primarului municipiului, se transmite către Direcția Dezvoltare Locală si se publică pe site-ul insitutiei www.primariadrobeta.ro.

 Art. 6- Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției Dezvoltare Locală.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN

Marius SCRECIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN

Mirela-Onuța PĂSAT

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi