Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 158 / 10.06.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind prelungirea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune, in Municipiul Drobeta Turnu Severin

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Mehedinți

Consiliul Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin

Municipiul Drobeta-Turnu Severin

Proiect de hotărâre

Nr. 158 din 10.06.2025

privind prelungirea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune, in Municipiul Drobeta Turnu Severin

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. referatul de aprobare privind prelungirea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune, in Municipiul Drobeta Turnu Severin;
  2. raportul de specialitate al Direcției Tehnice din aparatul de specialitate al Primarului privind prelungirea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune, in Municipiul Drobeta Turnu Severin ;

Ținând cont de:

  1. solicitarea TPU DROBETA SA inregistrata cu nr. 37/18.02.2025 privind prelungirea  Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune, in Municipiul Drobeta Turnu Severin;
  2. procesul verbal nr. 20653/02.06.2025-TPU DROBETA SA;  
  3. contractul nr. 25770/22.08.2019 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune in Municipiul Drobeta Turnu Severin;

Luând act de:

  1. prevederile art. 5, alin 5, art. 7, alin 2 ale Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători si prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 92/2007- Legea serviciilor publice de transport persoane si prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări si concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art. 129, alin. 1, alin.2 lit. d); art.139 alin.1 si art.196 alin.1 lit. a) din Codul Administrativ aprobat prin OUG 57/2019.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului drobeta-turnu severin

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 Se aprobă adiționarea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune in Municipiul Drobeta Turnu Severin, privind prelungirea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune, in Municipiul Drobeta Turnu Severin, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Tarifele de călătorie practicate rămân nemodificate pana la finalizarea contractului, conform Anexa nr. 2 la HCL ( Anexa nr.6 la contract).

Art. 3 Se aprobă actualizarea Anexei nr 7- Diferențele de tarif - Categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun, modul de acordare a diferențelor de tarif pentru protecția socială ca urmare a  modificărilor legislative. Tarifele rămân nemodificate pana la finalizarea contractului, conform Anexa nr. 3 la HCL.

Art. 4 Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției de Dezvoltare Locala, Direcției Tehnice, Direcției Economice, Direcției de Asistenta Sociala si operatorului TRANSPORT PUBLIC URBAN DROBETA S.A.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN

Marius SCRECIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN

Mirela-Onuța PĂSAT

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi