Art. 1 - Se aprobă adiționarea Contractului de concesiune nr. 861 din 24 octombrie 2011 privind modificarea obiectului, duratei și cuantumului redevenței contractului, în sensul majorării ariei concesionate cu suprafața de 2.194 m2 din Drobeta Turnu Severin, Zona Banovița, identificată cu NC 69743, pentru o redevență în sumă de 20.354 lei /an (4.118,4 euro/an), conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă Raportul de evaluare nr. 84T/21 noiembrie 2022 întocmit de către evaluator autorizat ANEVAR, Octavian Bordei, valoarea redevenței pentru o perioadă de 49 de ani, plătibilă în 25 de ani cu privire la imobilul teren în suprafață de 2.194 m2 din Drobeta Turnu Severin, Zona Banovița, identificat cu NC 69743, este de 20.354 lei/an (4.118,4 Euro/an), iar valoarea unitară este de 46,93 Euro/m2, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Contravaloarea serviciilor de evaluare, în sumă de 600 de lei, urmează a fi recuperată de la concesionar, anterior semnării contractului de concesiune.
Art. 4 - Neîncheierea actului adițional în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei din culpa concesionarului atrage revocarea hotărârii.
Art. 5 - Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcţiei Economice și Direcţiei Patrimoniu din aparatul de specialitate al primarului.
Art. 6 - Prezenta hotărâre se transmite Instituţiei Prefectului - judeţul Mehedinţi, se comunică Primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin, Direcţiei Economice și Direcţiei Patrimoniu din aparatul de specialitate al primarului.