Art. 1 - (1) Începând cu data de 01.01.2023 se aprobă coeficienții pentru stabilirea salariilor aferente funcțiilor din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație”, utilizate în cadrul Direcției de Asistență Socială conform Anexei nr.1 și 2 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
(2) Drepturile salariale ale personalului din cadrul Direcției de Asistență Socială se stabilesc prin act administrativ al conducătorului instituției, în baza art. 1(1) și a prevederilor Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul modificării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, salariile de bază pentru personalul din cadrul Direcției de Asistență Socială se vor stabili prin act administrativ al conducătorilor acestora în baza art.1 (1).
(4) Salariul de bază rezultă prin înmulțirea coeficienților din anexă cu salariul minim brut pe țară garantat în plată și se modifică corespunzător acestuia în condițiile legislației specifice în vigoare.
(5) Prin excepție de la alin.4, pentru anul 2023 salariul de bază rezultă prin înmulțirea coeficienților din Anexele nr.1 și 2 cu suma de 3000 lei.
Art. 2 - Orice prevedere contrară prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art. 3 - Prezenta Hotărâre se transmite Instituției Prefectului Județul Mehedinți, Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin și se comunică Direcției de Asistență Socială.