Art. 1 (1) Se însușește modelul-cadru al Acordului de cooperare privind organizarea şi funcționarea serviciului Dezvoltare rurală, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru postul de conducător auto transport rutier de persoane.
(2) Obligațiile financiare rezultate din Acordul de cooperare prevăzut la alin. (1), pe întreaga durată de existență a acestuia, se suportă din bugetul local al comunei Geaca și sunt în sumă de 6.800 lei/lună pentru postul de conducător auto transport rutier de persoane cu normă întreagă, pe durată nedeterminată;
Art. 2 Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către primarul comunei Geaca
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei, Prefectului Judeţului Cluj și Filialei Județene Cluj a Asociației Comunelor din România şi se aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet: www.primariageaca.ro