Nr. 43 / 20.07.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”

Inițiator proiect

Leonard-Tiberiu MEHNU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

28 Iulie 2026

Hotărâre

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al comunei Izvoarele Sucevei

Comuna Izvoarele Sucevei

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 43 din 20.07.2026

privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a)  Art.24, art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;

b) Art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c)  Art.8, art.10, art.84,  art.154 alin.1 lit.d, alin.5 lit.a și art. 129 alin. 1, alin.2 lit.d, alin.7 lit.b  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Procedura cadru de selecție a Unităților administrativ-teritoriale (comune) în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, PIDS/586/PO4/339395, Ediția 2, Revizia 0, martie 2026;
  2. Hotărârea Consiliului Local nr.25 din 07.05.2026  privind aprobarea bugetului local, pentru anul 2026;
  3. Nota justificativă nr.2556/11.05.2026 întocmită de d-nul Mehnu Leonard-Tiberiu, primarul UAT Comuna Izvoarele Sucevei, județ Suceava, pentru participarea în procesul de selecție derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăti și Inspecție Socială, pentru implementarea proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, cod SMIS 339395, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027;
  4. Extrasul de carte Funciară nr.30013 Izvoarele Sucevei;
  5. prevederile Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale autorității deliberative, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.23 din 30.05.2023;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare înregistrat sub nr.2592/12.05.2026 prezentat de domnul Mehnu Leonard-Tiberiu, primarul comunei Izvoarele Sucevei, județul Suceava; 
  2. raportul secretarului general, înregistrat sub nr.2593/12.05.2026;
  3. avizul Comisiei de specialitate in cadrul Consiliului Local, înregistrat sub nr.53 din 20.07.2026;
  4. publicarea anunțului privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, în contextul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare, înregistrat la nr.2594/12.05.2026 și care a făcut obiectul afișării pe site-ul instituției www.primariaizvoarelesucevei.ro, la secțiunea Anunțuri, subsecțiunea Acte supuse consultării publice;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei izvoarele sucevei

întrunit în a 19-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. - Se aprobă depunerea documentelor de aplicare de către UAT-ul rural (comuna) Izvoarele Sucevei, județul  Suceava, pentru a participa în proiectul: „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, având ca scop crearea și dezvoltarea serviciilor sociale comunitare integrate care să conducă la creșterea calității vieții persoanelor defavorizate, în baza identificării nevoilor comunitare și acordarea serviciilor de specialitate și a măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene.
Art.2. - Se aprobă semnarea protocolului de colaborare dintre UAT-ul rural (comuna) Izvoarele Sucevei , judetul Suceava  și parteneriatul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.
Art.3.-Se aprobă efectuarea tuturor cheltuielilor eligibile în 
proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente şi de calitate”, în baza mecanismului de finanțare propus prin proiect, aferente nevoilor identificate la nivelul comunității prin diagnoza socială ce va fi efectuată în cadrul proiectului de echipa ECI, urmând ca acestea să fie decontate prin mecanismul financiar reglementat.
Art.4.  - Se aprobă suportarea din bugetul local al UAT-ul rural (comuna) Izvoarele Sucevei ,judetul Suceava, a tuturor cheltuielilor neeligibile identificate, precum și toate costurile suplimentare, din fonduri proprii, în cazul în care, pentru asigurarea obligațiilor asumate în protocolul de colaborare, se impune depășirea bugetului alocat.
Art.5. - Se asumă colaborarea pe toată perioada de implementare a proiectului, de la data semnării protocolului de colaborare și a sustenabilității, pentru o perioadă de minim 5 ani de la data finalizării proiectului.
Art.6. - Se aprobă punerea la dispoziție a spațiului din cadrul Dispensarului uman de la adresa jud. Suceava, UAT Izvoarele Sucevei, Loc. Izvoarele Sucevei, nr.80 unde își va desfășura activitatea echipa comunitară integrată.
Art.7. - Se confirmă dreptul UAT-ul rural (comuna) Izvoarele Sucevei, județul Suceava de a efectua reamenajări/reabilitări/modernizări și dotări spații de lucru[1], iar pentru aceasta se anexează documentele justificative referitoare la: darea în administrare, concesionare, în folosință cu titlu gratuit a imobilului, pentru imobilele aflate în patrimoniul UAT (valabilitatea documentului trebuie să acopere o perioadă suficientă astfel încât să se asigure sustenabilitatea proiectului). În situația în care imobilul aparține unui terț și este dat în folosința SPAS este necesară confirmarea documentului de folosință în forma legală (notarială), valabilitatea documentului trebuie să acopere o perioadă suficientă astfel încât să se asigure sustenabilitatea protocolului de colaborare și implicit a proiectului.
Art.8. - Se confirmă că UAT-ul rural (comuna) Izvoarele Sucevei , judetul Suceava, deține capacitatea profesională și operațională pentru participarea ca beneficiar în cadrul proiectului, având o echipă formată din cel puțin un contabil și un responsabil achiziții publice. 
Art.9.  - Se confirmă că UAT-ul rural (comuna) Izvoarele Sucevei , judetul Suceava, nu a fost sancționat în ultimii 5 ani anteriori depunerii solicitării pentru participarea în procesul de selecție a UAT-urilor rurale (comune), pentru încălcarea unor protocoale de colaborare, nerespectarea obligațiilor contractuale în cadrul unei proceduri de achiziție publică si/sau în cadrul unei proceduri de acordare a unei finanțări nerambursabile, din bugetul consolidat al statului sau bugetul comunitar sau are obligatii fiscale eșalonate aflate în termen.
Art.10. - Să respecte prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de șanse şi de tratament între femei şi bărbați în domeniul muncii, nediscriminarea, luarea în considerare, în implementarea protocolului de colaborare, a tuturor politicilor și practicilor prin care să nu se realizeze nicio deosebire, excludere, restricție sau preferință, indiferent de: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boli cronice netransmisibile și boli transmisibile, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.11. - Să respecte reglementările naționale și europene privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalității de șanse și a unei politici nediscriminatorii, dezvoltarea durabilă; tehnologia informației, achizițiile publice, informare și publicitate, ajutorul de stat precum și orice alte prevederi legale aplicabile fondurilor nerambursabile asigurate din Programul PIDS 2021-2027.
Art.12. - Se împuternicește domnul Mehnu Leonard-Tiberiu, primar al Unității Administrativ Teritoriale Izvoarele Sucevei, județul Suceava, să semneze protocolul de colaborare. 
Art.13. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă compartimentele de resort din aparatul de specialitate cu atribuții în acest sens, respectiv: compartimentul contabilitate, impozite și taxe locale și compartiment asistență socială.
Art.14. -  Prezenta hotărâre poate fi contestată la instanța de contencios administrativ, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.15. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aprobării și devine obligatorie de la data aducerii la cunoștință publică, în condițiile legii, potrivit art.198 din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.16. -  Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Izvoarele Sucevei, în termenul prevăzut de lege, primarului Comunei Izvoarele Sucevei, Instituției prefectului - județul Suceava și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial la adresa de internet www.primariaizvoarelesucevei.ro ,  la Secțiunea Hotărârile Autorității Deliberative.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Eudochia MACOVICIUC

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI IZVOARELE SUCEVEI,

Cătălina JURAVLE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 43 / 20.07.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 1
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 43 / 20.07.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.07.2026
2 Comunicarea către primar 27.07.2026
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 31.07.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 27.07.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 28.07.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 28.07.2026