Art. 1. (1) Se aprobă numărul burselor școlare aferente anului școlar 2023-2024 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat la nivelul Comunei Liebling, respectiv se aprobă un număr total de 130 burse școlare, stabilit în funcție de tipul bursei, după cum urmează:
- burse de merit: 32;
- burse sociale: 98;
(2) Se aprobă cuantumul burselor școlare prevăzute la art. 1, după cum urmează:
a) bursa de merit în cuantum de 450 lei/lună, acordându-se pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu, potrivit art. 108 alin. (12) lit. a) din Legea nr. 198/2023;
b) bursa socială în cuantum de 300 lei/lună, cu plata integrală atât pe perioada cursurilor şcolare, cât şi a vacanţelor.
(3) Elevul care nu a obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar pierde bursa de merit în anul școlar următor.
Art. 2. (1) Acordarea burselor se face în strictă concordanță cu prevederile Legii nr. 198/2023 și ale Ordinului Administrație Publică nr. 6238/2023, în baza criteriilor specifice aprobate de consiliul de administrație al unității școlare, în limitele fondurilor repartizate prevăzute la art. 2 și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare, întreaga răspundere pentru corectitudinea şi acordarea burselor şcolare revenind conducerii Școlii Gimnaziale Liebling.
(2) Numărul burselor școlare menționate la art. 1 se acordă în limita fondurilor disponibile și care sunt cuprinse cu această destinație în bugetul local al Comunei Liebling pe anii 2023-2024.
(3) Potrivit art. 24 alin. (6) din Anexa Ordinul Administrație Publică nr. 6238/2023, bursele școlare se vor plăti la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
(4) În cazul în care pe parcursul anului școlar 2023-2024 apar modificări față de numărul burselor școlare aprobate la art.1 din prezenta hotărâre, conducerea Școlii Gimnaziale Liebling va proceda după cum urmează:
a) dacă numărul elevilor care ar putea beneficia de bursele școlare scade sub numărul de burse școlare aprobat, la sfârșitul anului școlar 2023-2024 va prezenta Consiliului Local Liebling o situație cu bursele școlare rămase neacordate cu precizarea perioadei aferente;
b) în cazul în care numărul elevilor care ar putea beneficia de burse școlare crește peste numărul de burse școlare aprobat, va solicita Consiliului Local Liebling aprobarea pentru acordarea suplimentară de burse școlare, astfel încât să poată fi respectate prevederile legale în vigoare.
Art. 3. Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredinţa domnul Ioan-Gheorghe MUNTEANU, primarul Comunei Liebling, dna Rodica TIURBE, în calitate de inspector superior la Compartimentul Financiar-Contabilitate Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Comunei Liebling, precum și conducerea Școlii Gimnaziale Liebling.
Art. 8 - Prezenta, se comunică prin intermediul secretarului general al Comunei Liebling, în termenul prevăzut de lege: Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş; Primarului comunei Liebling; Inspectorului Tiurbe Rodica; Școlii Gimnaziale Liebling, Compartimentului Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Liebling; Cetățenilor prin afișare pe site-ul instituției la secțiunea emol.ro/liebling.