Art.1 – Obiectul prezentei hotărâri îl constituie finanțarea unor obiective de interes local la nivelul comunei noastre.
Art.2 – În structura bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2022 se aprobă următoarele influențe:
La partea de venituri se suplimentează bugetul local cu suma de + 47.000 lei
după cum urmează:
I. Secțiune de funcționare - 9.000 lei, din care:
1. Sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate - 39.000 lei;
2. Taxe speciale + 30.000 lei.
II. Secțiune de dezvoltare + 56.000 lei,
din care:
1. Prefinanțare- Fondul Social European +56.000 lei.
La partea de cheltuieli se suplimentează bugetul local cu suma de + 47.000 lei
după cum urmează:
I. Secțiune de funcționare - 9.000 lei, din care:
- Cap. 65.02- Învățământ + 17.000 lei,
- Cap. 68.02- Asistență socială - 56.000 lei,
- Cap. 74.02- Salubrizare + 30.000 lei.
II. Secțiune de dezvoltare + 56.000 lei,
din care:
-Cap. 65.02- Învățământ + 56.000 lei,
necesar pentru proiect EDUSTAR- Educație inovativă în școli prin utilizarea unor sisteme bazate pe programe de tip outdoor ce urmăresc dezvoltarea abilităților elevilor prin intermediul activităților extracurriculare.
Art.3 – În structura bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 au loc următoarele rectificări:
- Se diminuează cheltuieli la cap. 51.02 – Administrație cu suma de 22.000 lei și se suplimentează cheltuieli la cap. 65.02- Învățământ cu suma de 22.000 lei necesar pentru Pomul de Crăciun- pachete dulciuri pentru preșcolarii și școlarii înscriși în învățământul de masă din Comuna Lipovăț și acoperire cheltuieli combustibil microbuz școlar;
- Se diminuează cheltuieli la cap. 87.02- Alte acțiuni economice cu suma de 10.000 lei și se suplimentează cheltuieli la cap. 65.02- Învățământ cu suma de 5.000 lei respectiv se suplimentează cheltuieli la cap. 68.02- Asistență socială cu suma de 5.000 lei necesar pentru acoperire cheltuieli salarii asistenți personali și indemnizații persoane cu handicap la nivelul a 10% din execuția acestor cheltuieli.
- Se diminuează cheltuieli la cap. 74.02- Protecția mediului cu suma de 5.000 lei și se suplimentează cheltuieli la cap. 84.02- Drumuri și poduri cu suma de 5.000 lei necesar pentru înființare cale de acces sat Chițoc.
- Se diminuează cheltuieli la cap. 65.02- Învățământ cu suma de 40.000 lei, reprezentând cofinanțare proiect FEDR -Achiziție tablete școlare și se suplimentează cheltuieli materiale la cap. 84.02- Drumuri și poduri cu suma de 40.000 lei necesar pentru înființare cale de acces sat Chițoc.
- Se diminuează cheltuieli la cap. 70.02- Alimentare cu gaze naturale în localități , obiectiv Extindere rețea de distribuție gaze naturale în satele Corbu și Chițoc, comuna Lipovăț, județul Vaslui cu suma de 30.000 lei și se suplimentează cheltuieli la cap. 84.02- Drumuri și poduri, obiectiv Modernizarea infrastructurii rutiere de interes local în comuna Lipovăț, județul Vaslui cu suma de 30.000 lei necesar pentru cheltuieli finanțate din bugetul local.
Sinteza modificării bugetului local se prezintă în anexa nr.1.
Sinteza modificării listei de investiții finanțate din bugetul local se prezintă în anexa nr.2.
Art.4 – Din sumele prevăzute la capitolul 67.03.07- Cămin cultural se vor finanța activități social- culturale în limita sumei de 60.000 lei, pentru următoarele evenimente:
1. Concurs de colinde Deschide ușa creștine - 5.000 lei;
2. Obiceiuri și datini de iarnă (Vălăret, foc de artificii)- 50.000 lei;
3. Primirea lui Moș Crăciun 24.12.2022- 5.000 lei.
Art.5 – Din sumele prevăzute la capitolul 67.03.02- Bibliotecă se va finanța activitatea Scrisoare către Moș Crăciun în limita sumei de 3.500 lei.
Art.6 –Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Lipovăț prin aparatul propriu de specialitate.
Art.7 – Hotărârea intră în vigoare în conformitate cu prevederile art. 198 alin(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.8 – Prezenta hotărâre se va comunica în termenul prevazut de lege, de către secretarul general al UAT , Instituției Prefectului - Judeţul Vaslui, Primarului comunei Lipovăț și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la Primărie, în spațiul accesibil publicului, precum și pe pagina de internet www.comuna-lipovat.ro.