Art.1 Se aprobă suprafața disponibilă de pajiste pentru închiriere prin atribuire directă pe parcele așa cum cum sunt acestea nominalizate în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta, în conformitate cu cererile depuse pentru fiecare parcelă în parte.
Art.2 Se aprobă modelul contractului de închiriere conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
Art.3 Se aprobă regulamentul privind închirierea prin atribuire directă a unor pășuni aflate în proprietatea publică/privată a comunei Lunca Cernii de Jos, conform Anexei nr. 3 lla prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
Art.4 Se aprobă închirierea pe o perioadă de 10 (zece) ani.
Art.5 Se aprobă valoarea chiriei de 150 de lei/ha/an.
Art.6 Se constituie comisia pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de OUG 34/2013 cu modificarile și completările ulterioare, de către persoanele care au depus cerere de închiriere și să încheie contractele de închiriere cu persoanele care îndeplinesc condițiile legii pentru închiriere prin atribuire directă, în următoarea componentă:
Artan Marinela – președinte
Matei Mioara – membru
Crăciunescu Laurențiu Florin - membru
Art.7 Se împutenicește domnul Lupulescu Livițuc, primarul comunei pentru semnarea contractelor de închiriere.
Art.8 Prezenta hotărâre poate fi contestată in conditiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, la Tribunalul Hunedoara.
Art.9 Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului comunei, Compartimentului Registru Agricol și Relații Publice, Copartimentului Impozite și Taxe și se va publica în Monitorul Oficial Local.