ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
PRIMARIA LUNCA CERNII DE JOS
SECRETAR GENERAL
NR.5/60 din 06.05.2026
RAPORT
la proiectul de hotărâre nr. 30/2026 privind aprobarea Planului de analiză și acoperire a riscurilor la nivelul comunei Lunca Cernii de Jos, județul Hunedoara pentru anul 2026
Analizând proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Lunca Cernii de Jos, doamna Lupulescu Luminița - Valentina, în vederea acordării avizului de legalitate, am constatat că acesta a fost elaborat în conformitate cu următoarele acte normative:
- Art. 4 și art. 13 lit. „a” din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 132/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de analiză și acoperire a riscurilor și a Structurii-cadru a Planului de analiză și acoperire a riscurilor.
Planul de analiză și acoperire a riscurilor a fost întocmit în vederea stabilirii soluțiilor concrete și a posibilităților de scoatere a populației, a unor instituții publice, operatori economici, bunuri materiale, animale etc. din comuna Lunca Cernii de Jos și a evacuării acestora din zonele afectate de riscuri, în mod organizat, precum și dispunerea lor în zone sau locuri care să le asigure condiții favorabile de protecție și supraviețuire.
În raport cu cele precizate, proiectul de hotărâre îndeplinește toate condițiile de fapt și de drept în vederea supunerii spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al comunei Lunca Cernii de Jos, motiv pentru care se avizează favorabil sub aspectul legalității.
Secretar general
Bugariu Simona-Nicoleta