Văzând că potrivit Hotărârii Consiliului Local Mihăești cu nr.61 din 31.07.2024, a fost ales preşedinte de şedintă domnul Cîrneanu Gheorghe.
În baza referatului de aprobare nr. 11896/18.09.2024 prezentat de Primarul Comunei Mihăeşti precum și raportul nr. 11897/18.09.2024 întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Mihăeşti, judeţul Vâlcea asupra proiectului de hotărâre, prin care se solicită calcularea diferențelor ce reprezintă actualizarea prețului manoperei aferentă contractului de lucrări nr. 12467/29.09.2022 , astfel cum am fost obligați prin sentința civilă nr. 191/2024, respectiv decizia nr.263/A-C.
Având în vedere avizul consultativ al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Mihaesti nr. 11967/19.09.2024; 11970/19.09.2024; 11971/19.09.2024, prin care se propune admiterea proiectului de hotărâre ;
Văzând raportul de avizare a legalităţii proiectului de hotărâre nr.11898/18.09.2024, întocmit de secretarul general al UAT Mihăeşti ;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind Finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024; Legea nr. 82/1991 privind Legea contabilității, Rerepublicată, cu modificările și completările ulterioare; O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, programarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; art. 123, alin. (1), art. 129 alin. (1), ( 2) lit.b) și art.155 alin.(1) lit.e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Adminstrativ, cu modificările și completările ulterioare; art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000* privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; art. 120 alin.(1), art.121 alin.(1) și alin.(2), art. 138 alin.(1) și alin. (4) din Constituția României, republicată; art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasburg la 15 Octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică – Republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.139, art. 140 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. (a) din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 15 voturi “pentru”, adoptă următoarea,
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă suma de 50038,49 lei, inclusiv T.V.A. , ce reprezintă actualizarea prețului manoperei aferentă contractului de lucrări nr. 12467/29.09.2022 (referitor la obiectivul : “ Execuție lucrări în vederea realizării obiectivului Laguna Pescarilor”), ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești nr. 191/2024 din data de 14.03.2024 (pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea) , respectiv nr. 263/2024 din data de 14.06.2024( pronunțată de Curtea de Apel Pitești) .
Art.2. Primarul localitatii Mihaesti, compartimentul de contabilitate și compartimentul de achiziții publice, va asigura aducerea la indeplinire a prezentei, iar secretarul general al comunei va asigura comunicarea acesteia Instituției Prefectului – Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei, structurilor responsabile cu punerea în executare și publicarea pe pagina de internet www.primaria-mihaesti.ro, Secțiunea Monitorul Oficial Local.