Nr. 113 / 31.10.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind declararea ca bun de uz și interes public a unui imobil în suprafață de 4000 m.p. situat în sat Runcu, strada Dealului, nr. 7, comuna Pantelimon, județul Constanța

Inițiator proiect

Costel ARMĂȘESCU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Pantelimon

Comuna Pantelimon

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 113 din 31.10.2022

privind declararea ca bun de uz și interes public a unui imobil în suprafață de 4000 m.p. situat în sat Runcu, strada Dealului, nr. 7, comuna Pantelimon, județul Constanța

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin.(2), art.120 alin.(1) și alin (2), art.121 alin.(1) din Constituția României a) republicată;

b) art. 3 și 4 din Carta europeana a autonomiei locale , adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;

c) art. 7 alin.(2) din Codul civil al României , adoptată prin Legea nr.287/2009 republicată cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) art.41, alin.(5) din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 8 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) art.6, alin.(3) și ale art.30, alin.(1), lit. c) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) art.129, alin.(1) și alin.(2), lit. c), ale art.286, alin.(1) și alin.(4) și ale punctului 1 din anexa nr. 4 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Luând act de:

a) Procesul verbal nr.  10026/21.10.2022 al Comisiei speciale de inventariere a domeniului public și privat al comunei Pantelimon;

b) Referatul de aprobare nr. 10112 din 26.10.2022 intocmit de primarul comunei Pantelimon, in calitatea sa de initiator de proiect,

c) Raportul de specialitate nr. 10113 din 26.10.2022, întocmit de compartimentul Registru Agricol din cadrul Primăriei Comunei Pantelimon;

d) Planul de situație întocmit de executant SC TOP GEOCAD SRL la data de 27.09.2022;

d) Avizul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului  Local Pantelimon,

e) Proiectul de hotărâre nr. 114 din 25.10.2022 privind declararea ca bun de uz și interes public a unui imobil în suprafață de 4000 m.p. situat în sat Runcu, strada Dealului, nr. 7, comuna Pantelimon, județul Constanța.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei pantelimon

întrunit în a 10-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se declară bun de uz și de interes public local terenul în suprafață de 4000 m.p., situat în localitatea Runcu, strada Dealului, nr. 7, comuna Pantelimon, județul Constanța, categoria de folosinta curti-constructii din domeniul public al comunei Pantelimon, identificat în Planul de situație, Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă înscrierea în cartea funciara ,, prima înregistrare imobil,, în favoarea Comunei Pantelimon, județul Constanța a imobilului în suprafață de 4000 m.p., situat in localitatea Runcu, strada Dealului, nr. 7, comuna Pantelimon, județul Constanța, descris în Anexa nr. 2 la prezentul proiect de hotărâre, cu destinația teren intravilan, situat in domeniul public al comunei Pantelimon.

Art. 3 - Prezentul proiect de hotărâre este act premergător în vederea intabulării dreptului de proprietate în domeniul public al comunei, iar ulterior pentru elaborarea proiectului de hotărâre de atestare a inventarului domeniului public , care, însotit de extrasul de carte funciară și de alte documente va fi transmis Ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice pentru comunicarea punctului de vedere cu privire la proiectul hotărârii de atestare, potrivit art. 289, alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4 - Stabilirea valorii de inventar pentru bunurile imobilul prevăzut la art.1 se face prin grija Compartimentului Financiar Contabil Taxe si Impozite, în baza Studiului de Piață privind Valorile Minime ale Proprietăților Imobiliare, întocmit pentru anul 2022 .

Art. 5 - La data intrării in vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea orice alte hotărâri contrare.

Art. 6 - Secretarul general al comunei Pantelimon va comunica prezenta hotărâre instituțiilor și persoanelor interesate pentru ducerea ei la îndeplinire, Instituției Prefectului Județul Constanța pentru control și verificarea legalității.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Rodica MOROȘANU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PANTELIMON,

Diana-Alexandra PANAIT

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 113 / 31.10.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 113 / 31.10.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.10.2022
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.11.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 08.11.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 15.11.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu