Art. 1 - (1) Se aprobă Studiul de oportunitate privind vânzarea prin licitație publică deschisă a terenului intravilan în suprafață de 2.809 mp, situat în str. Morii, nr. 15, LOT 1, înscris în CF nr. 105330, sat Pantelimon, comuna Pantelimon, județul Constanța , document prevăzut în Anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă Raportul de evaluare nr. 02.01.25/17.02.2025 întocmit de evaluatorul autorizat GECO M.E.C 2003 S.R.L., înregistrat în cadrul instituției la nr. 1213/20.02.2025, care stabilește prețul de pornire al licitației la 7.865 euro, echivalentul a 39.144 lei.
(3) Se aprobă vânzarea imobilului prin licitație publică în suprafață de 2.809 mp, situat în str. Morii, nr. 15, LOT 1, înscris în CF nr. 105330, sat Pantelimon, comuna Pantelimon, județul Constanța ce face parte din domeniul privat al UAT comuna Pantelimon.
Art. 2 - Se aprobă Documentația de atribuire, incluzând caietul de sarcini, fișa de date a procedurii, formularele și modelele documentelor, precum și contractul-cadru cu clauze obligatorii, document prevăzut în Anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - (1) Se aprobă constituirea comisiei de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziționarea imobilului menționat la art. 1, care va fi compusă din 4 membri ai Consiliului Local Pantelimon și un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(2) - Din partea Consiliului Local Pantelimon se desemnează următorii:
Membri | Dl. George CROITORU |
Dl. Marian ION | |
Dl. Gheorghe MARTINESCU | |
Dl. Antoniu ORZA | |
Supleanți | Dl. Ștefan DRĂGUȚ |
Dl. Constantin PERICICĂ | |
Dl. Constantin MOCANU | |
Dl. Daniel NICOLAE |
(3) - Comisia de evaluare va fi desemnată prin dispoziția primarului comunei Pantelimon, conform art. 338 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Art. 4 - (1) Contractul de vânzare-cumpărare va include o clauză care să oblige cumpărătorul să achite prețul terenului, conform valorii adjudecate, la semnarea contractului în fața notarului public.
(2) În cazul adjudecării terenului, prețul va fi achitat integral.
(3) Toate cheltuielile legate de actele de vânzare-cumpărare, inclusiv întocmirea documentației cadastrale, deschiderea cărții funciare și obținerea extrasului de carte funciară, vor fi suportate de cumpărător.
(4) Primarul comunei Pantelimon este împuternicit să semneze actele de transfer al dreptului de proprietate în fața notarului public.
Art. 5 - Vânzarea imobilului situat în str. Morii, nr. 15, LOT 1, înscris în CF nr. 105330, sat Pantelimon, comuna Pantelimon, județul Constanța, va fi înregistrată corespunzător în evidențele patrimoniului privat al comunei Pantelimon.
Art. 6 - Imobilul nu este supus cererilor de retrocedare conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al legilor fondului funciar.
Art. 7 - Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre: Instituției Prefectului Județul Constanța, primarului comunei Pantelimon, Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Registrului Agricol și Cadastru, Compartimentului Financiar Contabil Taxe și Impozite și va asigura publicarea în Monitorul Oficial Local.