privind modificarea componenţei Comisiei de specialitate nr.1 a Consiliului local al Comunei Săvădisla, judeţul Cluj – Comisia pentru programe de dezvoltare economico-sociala buget - finante, agricultură, gospodarire comunala,administrarea domeniului public și privat al comunei, protectia mediului, servicii si comerț
În conformitate cu prevederile art. 124, art. 125, art. 126, art. 129 și art. 141 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare, dupa constituire, consiliul local isi organizeaza comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate, in termenul stabilit prin regulamentul de organizare si functionare a consiliului local.
Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali. Comisiile de specialitate ale Consiliului local al comunei Săvădisla au fost stabilite pe domenii de activitate prin Hotărârea nr. 118 din 31.10.2024 privind stabilirea domeniilor de activitate în care se vor organiza comisii de specialitate precum și componența acestora. În urma demisiei domnului consilier Neamț Viorel -Claudiu și validarea supleantului de către instanță prin Încheierea Civilă nr. 1780/2025 pronuntata în dosar nr.1654/328/2025, privind validarea mandatului de consilier local supleant al doamnei Mate Embrozina, din partea Partidului Social Democrat, pentru buna desfășurare a activității comisiei de specialitate nr. I și a ședințelor Consiliului local, se impune modificarea componenței comisiei pentru programe de dezvoltare economico-sociala buget - finante, agricultură, gospodarire comunala,administrarea domeniului public și privat al comunei, protectia mediului, servicii si comerț prin înlocuirea domnului Neamț Viorel-Claudiu cu doamna Matei Embrozina.
Având în vedere cele mai sus prezentate vă rugăm să analizați proiectul de hotărâre și să dispuneți în consecință.
SECRETAR GENERAL DELEGAT,
MATE ANGELA-IRINA