Nr. 19 / 08.04.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Tanacu, județul Vaslui în conformitate cu prevederile art. XL din Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2026

Inițiator proiect

Dănuț DUMITRIU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Vaslui

Consiliul Local al comunei Tanacu

Comuna Tanacu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 19 din 08.04.2026

privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Tanacu, județul Vaslui în conformitate cu prevederile art. XL din Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  • prevederile art. III alin. (1) si (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. X și ale art. XL din Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale;
  • prevederile art. 393 și art. 468 din Ordonanța de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. 502 alin. (1), lit. d) si art. 507 din Ordonanta de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. 39 alin. 1 litera mdin Codul Muncii;
  • prevederile art. 129 alin. (2) lit. ”a”, alin. (3) lit. ”c”, din Ordonanta de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  • referatul de aprobare al  primarului comunei Tanacu, în calitate de inițiator nr. 1877 din 07.04.2026;
  • raportul de specialitate al compartimentului de resort nr. 1878 din 07.04.2026;
  • adresa Instituției Prefectului – Județul Vaslui, nr. 3724/16.03.2026 prin care s-a adus la cunoștință obligativitatea punerii în aplicare a prevederilor art. XL din Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2026 și stabilirea numărului maxim de posturi pentru anul 2026.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei tanacu

întrunit în a 12-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1  Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Tanacu, în conformitate cu prevederile art. XL din Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2026, în sensul reducerii cu 30 % a numărului de posturi, cu încadrarea în numărul maxim de 12 posturi, conform Adresei Instituției Prefectului  - Județul Vaslui nr. 3724/16.03.2026.

Art. 2  Se aprobă modificarea organigramei şi statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului comunei Tanacu, judeţul Vasluidupă cum urmează:

(1) Se mută postul de guard, din Compartimentul Administrativ și Pază în Compartimentul Cultură.

(2) Se modifică denumirea Compartimentului Administrativ și Pază în Compartiment Administrativ.

(3)  Se desființează funcția contractuală de execuție de casier, nivelul studiilor M din cadrul Compartimentului Financiar Contabil și Resurse Umane.

(4)  Se desființează a funcția publică de execuție de referent, clasa III, grad profesional asistent, nivelul studiilor M din cadrul Compartimentului Financiar Contabil și Resurse Umane.

(5) Se desființează funcția publicăde execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, nivelul studiilor S din cadrul Compartimentului Relații Publice, Registru Agricol și Fond Funciar.

Art.3. Se aprobă Organigrama şi Statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului comunei Tanacu, judeţul Vaslui, respectiv structura funcțională pentru anul 2026, conform anexei 1 și anexei 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art4. Primarul comunei va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, prin compartimentele de specialitate.

Art.5. Prezenta hotărâre se va comunica prin grija secretarului general al comunei, primarului comunei Tanacu și Instituţiei Prefectului - Judeţul Vaslui în vederea exercitării controlului de legalitate și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan PENIȘOARĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TANACU,

Alexandra CHIRIAC

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 19 / 08.04.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 19 / 08.04.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 08.04.2026
2 Comunicarea către primar 08.04.2026
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 23.04.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 08.04.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 17.04.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu