privind aprobarea bugetului local al comunei Tarcău pentru anul 2025
Consiliul local al comunei Tarcău, județul Neamț,
În conformitate cu prevederile art. 39 și art. 41 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând sumele alocate de la bugetul statului în vederea echilibrării bugetului local, precum și sumele defalcate, repartizate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate de la nivelul comunelor, comunicate de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț prin adresele nr. 3784/19.02.2025 și nr. 4009/21.02.2025 precum și de către Consiliul Județean Neamț prin adresa cu nr. 51/04.03.2025
Constatând nedepunerea niciunei contestații sau propuneri în termenul legal de 15 zile, la proiectul bugetului local supus dezbaterii publice, prin afișare, sub nr. 2139/27 februarie 2025;
Urmare proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a propunerilor formulate prin raportul de specialitate nr. 2612/17.03.2025 întocmit de către Compartimentul Contabilitate și susținute de către inițiator, viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Tarcău, prin referatul de aprobare nr. 2660/17.03.2025;
Cu avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local;
În temeiul art. 129 alin. (4) lit. a) și al art. 196 alin. (1) lit.b) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Aprobă bugetul local al comunei Tarcău pentru anul 2025, a cărui structură generală și pe secțiuni, la partea de venituri și de cheltuieli, este prezentată în anexele nr. 1, 1a, 1 b, 2, 2a, 2b, 3 și 3a;
Art. 2 (1) Se stabilește la 55 numărul maxim de personal, permanent și temporar, care se salarizează din fonduri publice în anul 2025, pentru care se alocă un fond de salarii de bază de 4.406.700 lei, număr în care este cuprins și personalul care asigură serviciul de asistență socială al persoanelor cu handicap grav, conform Anexei nr. 4;
(2) Numărul de posturi prevăzut la alin. (1) se suplimentează pe parcursul anului, prin dispoziția primarului, în situația în care apar noi situații de persoane îndreptățite la angajarea unui asistent personal, potrivit legii.
Art. 3 Se aprobă listele de investiții finanțate din bugetul local al comunei Tarcău, cele aferente activităților finanțate din venituri proprii, precum și cele din fonduri europene nerambursabile, conform anexelor nr. 5, 6, 7, 8 și 9;
Art. 4 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial Local al Comunei Tarcău şi va fi comunicată către Instituţia Prefectului şi persoanele interesate.