România

România

Județul Bihor

Comuna Uileacu de Beiuș

Referat de aprobare

Nr. 1710 / 15.06.2023

                                                                la –  PROIECT DE HOTĂRÂRE

        nr. 37 din 15.06.2022


Prezentul Referat de aprobare a fost întocmit în baza proiectului de hotărâre, privind aprobarea solicitării prelungirii Scrisorii de garanție nr. 310/ 25.11.2019 de la FNGCIMM SA IFN în valoare de 162.000 lei în vederea garantării obligațiilor de plată a avansului de  162.000 lei din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat – „ÎNFIINTARE GRĂDINIȚĂ CU PROGRAM  NORMAL ÎN LOCALITATEA UILEACU DE BEIUȘ, JUDEȚUL BIHOR ” 

           Având în vedere Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 555 din data de 5 iulie 2019 cu modificările și completările ulterioare Rolul şi atribuţiile primarului Art. 154: Rolul primarului 

(1)Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

(2)Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele prevăzute la alin. (1), primarul are în subordine un aparat de specialitate.

(3)Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.

(4)Primarul conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice de interes local.

(5)Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi, precum şi de a formula amendamente de fond sau de formă asupra oricăror proiecte de hotărâri, inclusiv ale altor iniţiatori. Punctul de vedere al primarului se consemnează, în mod obligatoriu, în procesul-verbal al şedinţei.

(6)Primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie.

Oportunitatea adoptării proiectului de hotărâre este determinată de aplicarea legislației incidente în materie.

            În vederea respectării legislației în materie, cu privire la aprobarea proiectului de hotărâre, privind aprobarea solicitării prelungirii Scrisorii de garanție nr. 310/ 25.11.2019 de la FNGCIMM SA IFN în valoare de 162.000 lei în vederea garantării obligațiilor de plată a avansului de 162.000 lei din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat – „ ÎNFIINTARE GRĂDINIȚĂ CU PROGRAM NORMAL ÎN LOCALITATEA UILEACU DE BEIUȘ, JUDEȚUL BIHOR ” propun spre adoptare proiectul de hotărâre mai sus menționat.

                                                                 P R I M A R                                 1 / 1    

                                              al comunei Uileacu de Beiuș                                                                                                     

                        ……………………………………                                                                              

                                                         Gheorghe CUCIULA