Art. 1. Se aprobă devizul general actualizat al obiectivului de investiții „Renovare integrată a sediului administrativ – Serviciul Salubrizare, comuna Lumina, județul Constanța”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați aferenți obiectivului de investiții „Renovare integrată a sediului administrativ – Serviciul Salubrizare, comuna Lumina, județul Constanța”, ,conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Valoarea totală actualizată a investiției este de 3.090.202, 96 lei, inclusiv TVA, din care:
a) valoare eligibilă: 1.679.492, 33 lei, inclusiv TVA;
b) valoare neeligibilă: 1.410.710, 63 lei, inclusiv TVA;
Art. 4. Se aprobă asigurarea din bugetul local al Comunei Lumina a sumelor reprezentând cheltuieli neeligibile, precum și a oricăror cheltuieli conexe necesare implementării proiectului, care nu sunt finanțate prin PNRR, în condițiile contractului de finanțare și ale legislației aplicabile.
Art. 5. Primarul Comunei Lumina, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al Comunei Lumina, Instituției Prefectului – Județul Constanța, Primarului Comunei Lumina, compartimentelor de de specialitate și tuturor instituțiilor interesate.
Hotărârea a fost adoptată cu un număr de 13 voturi “pentru”, 1(unul) voturi ’’ împotrivă’’ 2(doua) voturi “abținere” din totalul de 16 consilieri prezenți la sedința. Numărul consilierilor în funcție 17(saptesprezece). Total membrii consiliului 17(saptesprezece).