Art. 1. Utilizatorii serviciului de salubrizare au obligația de a încheia cu operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A. contracte de prestări servicii de salubrizare.
Art. 2. Se instituie taxa specială de salubrizare datorată de utilizatorii casnici și utilizatorii non-casnici care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A.
Art. 3. Procedura de declarare, stabilire, calcul şi achitare a taxei speciale de salubrizare este stabilită în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Cuantumul taxei speciale de salubrizare este de:
- 15 lei cu TVA/persoană/lună, în cazul utilizatorilor casnici;
- 750 lei/tonă plus TVA, în cazul utilizatorilor non-casnici;
- 262 lei/m3 plus TVA, în cazul utilizatorilor non-casnici.
Art. 5. După încheierea contractelor cu utilizatorii, RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A. are obligaţia de a pune la dispoziţia UAT Comuna Macea , situaţia privind contractele de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori, situaţie care să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: denumire/nume, prenume, CUI/CNP, sediu/adresă, număr contract/data, cantitate/număr persoane etc.
Art. 6. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul comuei Macea, prin comparimentele de specialitate din cadrul Primăriei Macea.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică: Instituția Prefectului Județul Arad, Serviciul Juridic și Contencios Administrativ, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad si se publică in Monitorul Oficial Local pe site-ul www.macea.ro.