Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 45 / 14.11.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții ”Investiții în tehnologie pentru digitalizarea serviciilor în Comuna Măgura, Județul Teleorman”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea de investiție 1 -, Obiectiv specific 1.2, apelul de proiecte nr PRSM/473/PRSM_P1/OP1/RSO1.2/PRSM_A38

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Teleorman

Consiliul Local al comunei Măgura

Proiect de hotărâre

Nr. 45 din 14.11.2024

privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții ”Investiții în tehnologie pentru digitalizarea serviciilor în Comuna Măgura, Județul Teleorman”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea de investiție 1 -, Obiectiv specific 1.2, apelul de proiecte nr PRSM/473/PRSM_P1/OP1/RSO1.2/PRSM_A38

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea de investiție 1, Obiectiv specific 1.2, apelul de proiecte nr PRSM/ 473/ PRSM_P1/ OP1/ RSO1.2/ PRSM_A38.
  2. prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale
  3. prevederile art. 129, alin.(1), alin. (2), lit. b), d), alin. (7) lit. n) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

Ținând cont de:

  1. Studiul de fezabilitate elaborat de IOT Solutions & Consulting SRL.
  2. Proiectul  tehnic  ”Platforma Integrată de Servicii Electronice” elaborat de expert  coordonator din cadrul  IOT Solutions & Consulting SRL.
  3. art.6, alin.(3) și art.30, alin.(1), lit.”c” din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificată și completată .

Luând act de:

  1. raportul compartimentului de specialitate înregistrat la nr.4175 sin 14 noiembrie 2024.
  2. referatul de aprobare al primarului înregistrat la nr.4176 din 14 noiembrie 2024.
  3. avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului local Măgura.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei măgura

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă proiectul ”Investiții în tehnologie pentru digitalizarea serviciilor în Comuna Măgura, Județul Teleorman” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea de investiție 1, Obiectiv specific 1.2, apelul de proiecte nr PRSM/ 473/ PRSM_P1/ OP1/ RSO1.2/ PRSM_A38.

Art.2. – Se aprobă valoarea totală a proiectului ”Investiții în tehnologie pentru digitalizarea serviciilor în Comuna Măgura, Județul Teleorman”, în cuantum de   2.132.439,04 lei.

Art.3. – Se aprobă contribuția proprie în proiect a Comunei Măgura, Județul Teleorman, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de  42.648,78 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ”Investiții în tehnologie pentru digitalizarea serviciilor în Comuna Măgura, Județul Teleorman”.

Art.4. – Sumele reprezentând cheltuieli suplimentare ce pot apărea pe durata implementării proiectului “ Investiții în tehnologie pentru digitalizarea serviciilor în Comuna Măgura, Județul Teleorman” pentru implementarea acestuia în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al comunei Măgura, jud. Teleorman.

Art.5. – Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Art.6. – În cazul în care se va primi finanțare, se va menține investiția realizată, asigurând costurile de funcționare, întreținere și serviciile asociate necesare, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acesteia pe o perioadă de 5 ani de la data efectuării plății finale, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060.

Art.7. – Se împuternicește domnul Ionescu Atanasie, primarul comunei Măgura, jud. Teleorman, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanțare în numele și pe seama UAT Comuna Măgura, jud. Teleorman.

Art.8. – Secretarul general al comunei va comunica prezentul act administrativ Instituției Prefectului-Județul Teleorman pentru exercitarea controlului de legalitate precum și tuturor persoanelor și instituțiilor interesate în termenul prevăzut de lege.                

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI MĂGURA

Atanase IONESCU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MĂGURA

Lăcrămioara IONESCU

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi