Dl Liță Daniel Director Executiv ADIS Mehedinți a prezentat documentația care a justificat majorarea taxei de salubritate solicitată de operatorul de salubritate, solicitată de către acesta încă din decembrie 2021. Arată că au crescu costurile cu combustibilul, cu curentul aparatelor care procesează gunoiul, RCA autoturismele de transport gunoi și s-a cerut și creștere cu indicele de inflație pe ultimii 2 ani adică 11.4%, prețul negociat și agreat prin contractul inițial fiind cel de la nivelul anului 2019. A comunicat majorările agreate de ADIS astfel: pentru hârtie și carton 11.4% inflația; la plastic, metal și sticlă nu a fost cazul pentru că nu au fost procesări ale acestor deșeuri, iar la deșeuri reziduale populație 28% reprezentând inflația și o parte din solicitările operatorului de salubritate.
Dna contabil Aldescu Liliana a prezentat consilierilor calculația rezultată în urma împărțirii cantității deja colectate la populația care este plătitoare a acestei taxe, rezultând un cost de peste 7 lei/persoană/lună, dar dl Primar a propus Consiliului local doar maximul de 7%, arătând că creșterea pare mare datorită diferenței față de taxa inițială de 4.28 lei/persoană/lună, dar această creștere nu ar fi fost atât de mare dacă consilierii locali ar fi aprobat propunerea inițală de creștere la 6 lei din septembrie 2021.
Dl consilier Sfetcu arată că în Bîrda sunt cel puțin 100 de plătitori și că nu este normal ca unii să plătească pentru cei care nu declară nr real de membri de familie. Arată, de asemenea, că trebuie verificată situația în teren, dl consilier Motreanu arătând că și consilierii locali pot verifica aceste situații, cunoscând satele din care provin. Dl Primar arată că situația exactă rezultă de la Compartimentul Taxe și Impozite Locale din Primăria Malovăț.
DL Vișan arată că față de tariful pe vechiul contract care era de 50-60 lei, actualul tarif este dublu. Dl Primar arată că pe sistemul vechi plăteau inclusiv cei care nu locuiesc pe raza comunei.
Dl Primar arată că consilierii locali au la dispoziție materialul justificativ al operatorului de salubritate și că în caz de respingere a proiectului, răspunderea necolectării gunoiului va fi imputată celor care au votat împotrivă.
Dl Sfetcu arată că trebuie mers în comună și discutat cu oamenii despre modul de lucru al operatorului de salubritate.
Dl consilier Vișan a arătat încă de la discuțiile pe comisii asupra proiectului de majorare a taxei că comuna Malovăț ar fi trebuit să beneficieze de facilități la procesarea gunoiului pentru că Consiliul local Malovăț a dat gratuit terenul pe care se află stația de sortare a gunoiului și că pentru că locuitorii comunei Malovăț suportă mirosurile care vin de la aceasta și că trebuiesc luate măsuri pentru a limita aceste efecte negative. Dl Liță Daniel arată că a notat sugestiile și că le va avea în vedere la discuțiile cu operatorul de salubritate.