Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 210 / 16.10.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea majorării finanțării rambursabile interne cu un plus de maxim 29.500.000 lei în vederea asigurării finanțării și/sau cofinanțării cheltuielilor aferente unor proiecte de investiții de interes local

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Arhitect șef

Raport Buget contabilitate-salarizare, resurse umane

Forma inițiatorului

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Marghita

Municipiul Marghita

Proiect de hotărâre

Nr. 210 din 16.10.2023

privind aprobarea majorării finanțării rambursabile interne cu un plus de maxim 29.500.000 lei în vederea asigurării finanțării și/sau cofinanțării cheltuielilor aferente unor proiecte de investiții de interes local

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile  Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64 din 9 mai 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile;
- prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificărileși completările ulterioare;
- prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- prevederile art. 1166  și următoarele din Legea nr 288/2009 privind Codul civil, referitoare la contracte sau convenții;
- prevederile 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. b), ale art.139 alin.(1) și (3) lit.b),  din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Ținând cont de:

- referatul de aprobare  nr.11611 din 09.10.2023, prezentat de către primarul municipiului Marghita în calitatea sa de inițiator; 
- referatul de specialitate nr. 11610 din 09.10.2023 întocmit de   d-na arhitect șef Balog-Tecău Daniela -Maria prin care justifică necesitatea  luării masurilor de urgență pentru realizarea prevederilor din cadrul contractelor de achiziţie publică, aferente proiectelor de investiţii finanţate din fonduri europene nerambursabile, afectate de creşterea semnificativă a costurilor;
- raportul de specialitate al Serviciului buget contabilitate salarizare și resurse umane înregistrat cu nr. 11612    din 09.10.2023;
- avizul favorabil al Comisiei buget- finanțe și administrarea domeniului public și privat;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. b) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului marghita

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă  majorarea finanțării rambursabile existente   de 15.000.000 lei cu o maturitate de 10 ani, cu o perioada de tragere și grație de până la 3 ani, respectiv 7 ani de rambursare a soldului creditului existent, cu un plus de  maxim 29.500.000 lei în următoarele condiții:
a) perioada de maturitate de maxim 8 ani;
b) perioada de tragere 11 luni de la semnarea contractului de credit, cu trageri și rambursări multiple, în funcție de necesar, dar nu mai târziu de 30.09.2024;
c) perioada de rambursare de 7 ani de la data încheierii perioadei de tragere respectiv până la data de  31.10.2031;
d) cu o dobândă ROBOR 3luni+1,40%.
 
Art. 2. Aprobarea contractării finanțării rambursabile prevăzute la art. 1 pentru realizarea investițiilor publice de interes local prevăzute în anexa nr.1  la prezenta. 

Art. 3. Aprobarea asigurării din bugetul local al   Municipiului Marghita plata integrală a:
a) serviciului anual al datoriei publice locale;
b) oricăror impozite și taxe aferente realizării obiectivelor de investiții de interes local;
c) alte cheltuieli neeligibile ale finanțării rambursabile menționate la art. 1.

Art. 4. (1) Aprobarea ca pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite sa publice pe pagina de internet al Municipiului Marghita, următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;
b) valoarea finanțării contractate/garantate în moneda   contractului;
c) gradul de îndatorare al Municipiului Marghita;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare a împrumutului;
e) dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;
f) plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevazute de lege.
 
Art.5. Se mandatează Primarul Municipiului Marghita, domnul Marcel-Emil Sas-Adăscăliţii  să negocieze pentru şi în numele Municipiului Marghita, termenii şi condiţiile majorării finanţării interne rambrusabile şi să semneze contractul de împrumut, şi orice alte acte, documente, notificări sau cereri  a căror semnare poate deveni necesară în legătură   cu obţinerea autorizării, încheierea   şi punerea în executare a contractului de împrumut.
 
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Marghita  în termenul prevăzut de lege, Prefectului județului Bihor, primarului municipiului Marghita, Serviciului buget contabilitate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe site-ul instituției.
 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI MARGHITA

Marcel-Emil SAS-ADĂSCĂLIȚII

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITA

Cornelia DEMETER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi