Nr. 47 / 26.03.2020
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobare sumă protejare persoane COVID - 19

Inițiator proiect

Brian FILIMON

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Caraș-Severin

Consiliul local al comunei Măureni

Comuna Măureni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 47 din 2020

privind aprobare sumă protejare persoane COVID - 19

          Având în vedere : 

  • referatul de aprobare al dl-ui primar Filimon Brian nr. 47/1/PH din 24.03.2020 ,
  • raportul compartimentului de specialitate nr. 47/2/PH din 25.03.2020 și avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cu nr. 47/3/PH, 47/4/PH și 47/5/PH din 26.03.2020
  • prevederile art. 50 din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, potrivit căruia „ Pe durata stării de urgenţă, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsuri pentru organizarea activităţii astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare,, 
  • prevederile Ordonanțelor militare nr. 1, 2 și 3 din 2020 cu privire la măsurile împotriva Covid – 19; 
  • hotararea nr. 7 a CNSSU   pentru aprobarea Hotararii nr. 9 a Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, 

            În temeiul art. 129  alin (2) lit. b, alin (4), lit. a) și e),  art. 139 alin (3) lit. a, coroborate cu art. 196 alin (1) lit. b)   OUG nr. 57 / 2019 privind codul administrativ, cu un număr de 11 voturi  „ pentru ” , 0 voturi  „ împotrivă ”   şi  0  „ abţineri ”,

                        

H O T Ă R Ă Ş T E  :

 

         Art.1.(1) Se aprobă alocarea din bugetul local, cap. 51.02, a unei sume de 30 lei / persoană / zi pentru cumpărarea de produse alimentare pentru a fi puse la dispoziția persoanelor aflate în situație de izolare sau carantinare și care nu au  aparținători sau susținători pe raza comunei Măureni. 

                    (2) Aceeași sumă de 30 lei / persoană / zi se aprobă și pentru cumpărarea de produse alimentare pentru a fi puse la dispoziția persoanelor peste 65 de ani aflate în situație de izolare la domiciliu și care nu au  aparținători sau susținători și la dispoziția persoanelor fără adăpost de pe raza comunei Măureni.

                    (3) Persoanele aflate în situațiile descrise la art. 1 si 2 sunt cele raportate de DSP Caras Severin și cele identificate de  asistentul social din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

         Art.2.Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de realizarea măsurilor se va face în baza unei convenții încheiată între UAT Măureni și agenți economici de pe raza comunei, în baza facturilor emise de aceștia și a proceselor verbale de predare primire între UAT Măureni și persoanele  fizice aflate în necesitate.

         Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul şi contabilul primăriei.

         Art.4. - Secretarul general al comunei Măureni va asigura publicitatea şi comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor şi persoanelor interesate.

      

   Președinte de ședință,

                Nicolae-Gheorghe MUȚULESCU

                                                                                                                        Contrasemnează

             Secretar general,

                                                                                                             Gheorghe ILIE 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Nicolae-Gheorghe MUȚULESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MĂURENI,

Gheorghe ILIE