Art.1. Aprobă emiterea acordului pentru accesul și utilizarea a 20 ml din terenul înscris în CF 37502 Măureni pentru execuția lucrării de „ Branșarea stației de telecomunicații edificată pe teren la rețeaua de energie electrică ” , teren aflat în proprietatea publică sau privată ale Comunei Măureni pe durata lucrărilor de execuție a branșării în condițiile respectării prevederilor art. 2 și 3 din prezenta hotărâre, sub sancțiunea retragerii acordului.
Art.2. (1) Acordul în cadrul proiectului „ Branșarea stației de telecomunicații edificată pe teren la rețeaua de energie electrică ”, beneficiar VODAFONE ROMANIA SA , se emite cu condiția respecării de către proiectant, executant și, pe parcursul exploatării, de către beneficiar, a prevederilor certificatelor de urbanism și ale autorizațiilor de construire, ale tuturor prevederilor legale în vigoare, fără stânjenirea utilizării acestora de către ceilalți beneficiari ai căilor publice, persoane fizice sau juridice, cu condiția utilizării străzilor și drumurilor de exploatare către teren numai în scopul realizării proiectului, fără afectarea acestora de lucrările de construire neautorizate.
(2) Orice intervenție asupra structurii străzilor și a drumurilor de exploatare către terenul care face obiectul hotărârii, este interzisă, cu excepția cazului în care beneficiarul dreptului de acces și utilizare procedează la modernizarea lor, pe cheltuiala acestuia, caz în care este necesar acordul expres al consiliului local și autorizarea distictă a acestor lucrări.
Art.3. Acordul în cadrul proiectului „ Branșarea stației de telecomunicații edificată pe teren la rețeaua de energie electrică ”, beneficiar VODAFONE ROMANIA SA, se emite cu condiția ca beneficiarul să se oblige ca, orice daună sau deterioare produsă în utilizarea terenului și neaducerea acestuila la starea inițială, a străzilor și a drumurilor de exploatare proprietatea Comunei Măureni, pentru fapte imputabile acestuia, a nerespecării de către proiectant, executant și, pe parcursul exploatării, de către beneficiar, a prevederilor certificatelor de urbanism și ale autorizației de construire, ale tuturor prevederilor legale în vigoare, să fie remediată de către beneficiar, pe cheltuiala acestuia. ”
Art.4. Aprobă încheierea unui acord / contract pentru utilizarea / accesul / convenție, cu titlu gratuit, în favoarea VODAFONE ROMANIA SA a dreptului de acces și de utilizare asupra a 20 ml din terenul înscris în CF 37502 Măureni, proprietatea publică sau privată ale Comunei Măureni pe întreaga durată a lucrărilor de realizare a branșamenului, de retehnologizare, respectiv de funcționare a stației de telecomunicații.
Art.5.(1) Împuterniceşte pe domnul Brian Filimon, primarul comunei Măureni să semneze contractul prevăzut la art. 4 în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.
(2) Conform dispozițiilor art. 12 alin (3) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, drepturile aprobate prin prezenta hotărâre au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită fără înscriere în Cartea funciară pe toată durata existentei capacităţilor energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unor capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei sau a lucrărilor de intervenţie în caz de avarie.
Art.6. – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local al comunei Măureni și se comunică prin grija secretarului general al comunei și a persoanei responsabile cu publicul, după caz, instituţiilor şi persoanelor interesate în condițiile art. 197 și art. 243 alin. 1) lit e) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.