Văzând cererea domnului Năstase Flavius Remus înregistrată la nr. 586/03.02.2020 care solicită cumpărarea terenului aflat în proprietatea privată a comunei pe care este situată construcția aflată în proprietatea sa și a soției,
Văzând referatul de aprobare al primarului comunei Măureni nr. 49/1/PH din 13.04.2020 în calitatea sa de iniţiator din care rezultă necesitatea şi oportunitatea adoptării hotărârii, raportul de specialitate al secretarului comunei nr. 49/2/PH din 14.04.2020 și avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local 49/3/PH, 49/4/PH și 49/5/PH din 27.04.2020 ,
Ținând cont de faptul că :
- terenul solicitat nu se află în inventarul cu bunurile care aparțin domeniului public
al comunei, că se află în domeniul privat al acesteia și că poate fi vândut în condițiile legii,
- pe teren există o construcție care se află în proprietatea petentului și a soției sale,
- terenul în cauză nu este cuprinse în nici un proiect de investiție publică și că pe acestea nu se
intenționează să se realizeze vreo investiție de acest tip,
Având în vedere HCL nr. 29 din 20.01.2020 privind aprobarea întocmirii documentaţiei tehnico-economico-administrativă în vederea vânzării cu drept de preemţiune a terenului în suprafaţa de 727 mp, situat în localitatea Măureni, Str. Calea Timișorii nr. 84 către proprietarii construcției de pe teren,
Văzând raportul de evaluare elaborat de evaluatorul autorizat ANEVAR Havriletti-Smetana Cristian înregistrat sub nr. 1867 din 13.04.2020 privind stabilirea valorii de piaţă a terenului,
Având în vedere și dispozițiile art. 553 alin.1, art. 555 privind Codul Civil,
Ținând cont și dispozițiile art. 364 din OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ,
Văzând avizele comisiilor de specialitate ,
În temeiul art. 129, alin (2) lit. c), alin (6) lit. b), art. 139 alin (2), coroborate cu dispozițiile art.196 lit. alin (1) lit. a) din OUG nr. 57 / 2019 privind codul administrativ, cu un număr de 11 voturi „ pentru ” 0 voturi „ împotrivă ” şi 0 „ abţineri ”,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. – (1) Se aprobă vânzarea terenului în suprafaţă de 727 mp aflat în proprietatea privată a UAT Comuna Măureni înscris în C.F. nr. 37644 Măureni, cu respectarea dreptului de preemţiune către actualii proprietari asupra construcției de pe acesta, domnul Năstase Flavius Remus și soția Năstase Simona Valentina.
(2) Se aprobă prețul de vânzare al terenului stabilit prin raportul de evaluare nr. 1867/13.04.2020 elaborat de evaluatorul autorizat ANEVAR Havriletti-Smetana Cristian privind stabilirea valorii de piaţă, respectiv 14.000 lei .
Art.2. - (1) Actul de vânzare – cumpărare autentic se semnează în numele UAT Măureni de către Dl. primar Filimon Brian sau de către persoana delegată expres de acesta.
(2) Taxele notariale şi cele privind înscrierea proprietății în cartea funciară, vor fi suportate de cumpărători.
Art.3. – Prin grija compartimentului contabilitate, terenul vândut în condiţiile prezentei hotărâri va fi radiat din inventarul cu bunurile care aparțin domeniului privat al comunei Măureni în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Art.4. – Secretarul general al comunei Măureni va asigura publicitatea şi comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor şi persoanelor interesate în condițiile art. 197 din OUG 57/2019 - Codul administrativ.
Președinte de ședință,
Nicolae-Gheorghe MUȚULESCU
Contrasemnează
Secretar general,
Gheorghe ILIE
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Nicolae-Gheorghe MUȚULESCU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI FESHKELES,
Gheorghe ILIE