Art.1. - Se aprobă contractarea si garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 525.000 lei, cu o maturitate de 5 ani.
Art.2. - Contractarea finanţării rambursabile prevăzute la art. 1 se face pentru achiziția unui utilaj multifuncțional – buldoexcavator prevăzut în anexa la prezenta.
Art. 3. - Din bugetul local al comunei Măureni se asigură integral plata:
a) serviciului anual al datoriei publice locale;
b) oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii de interes local;
c) alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.
Art. 4. - (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a comunei Măureni și în Monitorul Oficial Local următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
b) valoarea finanţării rambursabile contractate/garantate în valuta de contract;
c) gradul de îndatorare a comunei Măureni;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile;
e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat prin grija compartimentului contabilitate, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Art. 5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Măureni.
Art.6. - Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică şi se comunică instituţiilor şi persoanelor interesate în condițiile art. 197 din Codul administrativ.